DISTRIBUIȚI
twitter

Forțele de ordine au folosit gaze lacrimogene pentru a dispersa mulțimea care se adunase să protesteze în Hong Kong în urma morții unui student în vârstă de 22, rănit în timpul unor manifestații anterioare și care a decedat vineri, relatează Reuters, potrivit mediafax.

Mai mulți protestatari și polițiști au fost răniți în trecut în timpul demonstrațiilor, însă niciun deces nu a fost legat în mod direct de proteste până acum.


 

Moartea acestuia a provocat organizarea unor noi manifestații, deoarece mulți studenți consideră că acesta încerca să fugă de poliție atunci când a fost rănit.

Protestele în Hong Kong, care deseori au fost marcate de incidente violente între demonstranți și forțele de ordine, au izbucnit în urmă cu cinci luni, ca reacţie la controversatul proiect de lege ce ar fi facilitat extrădările spre China continentală. Manifestanţii contestă politicile Guvernului local pro-Beijing, condus de Carrie Lam.