DISTRIBUIȚI
InCont.ro

‘Stabilitatea şi continuitatea’ rămân garantate în Germania, în pofida eşecului negocierilor – duminică – pentru formarea unui guvern de coaliţie, a declarat luni un purtător de cuvânt al Comisiei Europene, citat de France Presse, potrivit agerpres.

‘Constituţia germană oferă o bază pentru stabilitate şi continuitate în astfel de situaţii, precum şi în lumina lecţiilor din trecut’, a declarat Margaritis Schinas în faţa presei. ‘Suntem încrezători că această problemă nu va fi diferită, deci stabilitatea şi continuitatea vor fi asigurate”, a insistat el.


Citeşte şi: Nori negri dinspre Coreea de Nord. Phenian-ul ar putea dezvolta în acest an o rachetă balistică intercontinentală care să atingă teritoriul SUA (Seul)

Eşecul cancelarului Angela Merkel de a forma o coaliţie guvernamentală a generat o criză fără precedent în Germania, pilon al UE, care ar putea duce la noi alegeri legislative şi la sfârşitul parcursului politic pentru actualul cancelar german, notează agenţia franceză de presă.

Un mesaj similar a fost făcut public anterior de Franţa, care şi-a exprimat speranţa că Germania – unde cancelarul Angela Merkel se confruntă cu o criză politică fără precedent – va rămâne un partener ‘stabil şi puternic’ pentru a ‘avansa împreună’, a indicat luni Palatul Elysee.

Această situaţie ‘nu face decât să întărească necesitatea ca Franţa să propună, să ia iniţiative, să lucreze la un proiect european ambiţios pe care să-l punem în aplicare împreună cu partenerul nostru german „, a adăugat preşedinţia franceză.