DISTRIBUIȚI
AP

Cel puţin 12 persoane şi-au pierdut viaţa şi alte mii au fost strămutate în ultimele patru zile în urma ploilor musonice torenţiale care au făcut ravagii în provincia Belucistan din sud-vestul Pakistanului, a informat miercuri presa locală, potrivit Xinhua și potrivit agerpres.

Din cauza precipitaţiilor abundente, peste 865 de case au fost distruse, iar patru drumuri şi două pasaje au fost parţial avariate, au declarat oficialii la nivel de provincie, adăugând că activităţile sociale şi economice din mai multe regiuni ale provinciei au fost grav afectate din cauza precipitaţiilor şi a inundaţiilor.


Citește și: În caz că va câștiga alegerile, Joe Biden a ales-o pe Kamala Harris să-i fie vicepreședinte

Trei oraşe din Belucistan, inclusiv capitala provinciei, Quetta, au rămas fără alimentarea cu gaz, după ce conductele au fost deteriorate de inundaţii.

O autostradă care face legătura între provincia sudică Sindh şi districtul sud-vestic Gwadar a fost închisă pentru toate tipurile de trafic. De asemenea, un drum care leagă Belucistanul şi provincia estică Punjab a devenit inaccesibil din cauza alunecărilor de teren, potrivit relatărilor din media locale.

Citește și: Irakul ANULEAZĂ vizita unui ministru turc

Pentru a combate daunele provocate de ploile musonice, guvernul provincial a alocat fonduri destinate lucrărilor de reabilitare în districtele afectate de inundaţii şi a solicitat Autorităţii pentru Gestionarea Dezastrelor din provincia vecină Sindh să furnizeze bunuri de prim ajutor familiilor afectate de intemperiile din Belucistan.