DISTRIBUIȚI
scmp

Precipitaţiile abundente şi inundaţiile provocate de acestea începând de sâmbătă au afectat aproximativ 185.000 de persoane din provincia Yunnan, aflată în sud-vestul Chinei, au anunţat miercuri autorităţile locale, citate de Xinhua, potrivit agerpres.

Până miercuri la ora locală 11.00, intemperiile au făcut cele mai mari pagube în opt prefecturi şi oraşe din această provincie chineză. Autorităţile au confirmat decesul unei persoane şi alte trei sunt date dispărute.


Citeşte şi: Albania refuză amplasarea taberelor de refugiaţi pe teritoriul său

Ploile torenţiale şi inundaţiile au provocat, de asemenea, evacuarea a 1.087 de persoane, potrivit Biroului pentru Apărare Civilă din provincia Yunnan.

Inundaţiile au distrus peste 900 de locuinţe şi peste 7.600 de hectare de culturi agricole.

Biroul pentru Apărare Civilă a avertizat populaţia locală să îşi măsuri de precauţie împotriva inundaţiilor. 

Citeşte şi: GRAV accident de circulaţie în Germania. Un om a murit şi alţi 30 sunt răniţi