DISTRIBUIȚI
Twitter

Inundaţiile au afectat zone extinse din capitala Indoneziei şi din împrejurimile acesteia marţi, după mai multe zile de precipitaţii abundente, câteva mii de case având de suferit de pe urma intemperiilor, informează DPA, potrivit agerpres.

Inundaţii au fost înregistrate în 81 de zone din Jakarta, inclusiv în districtul de afaceri al oraşului, a declarat Agus Wibowo, purtătorul de cuvânt al Agenţiei naţionale pentru gestionarea dezastrelor.


Citeşte şi: Franţa ajută cu 90 de milioane de euro viitoarea Academie a OMS

„Se preconizează că precipitaţiile abundente şi vânturile puternice vor dura până miercuri”, a precizat Agus.

Vremea nefavorabilă a provocat, de asemenea, importante perturbări ale traficului.

Pentru moment, nu au fost raportate victime.

Potrivit guvernatorului Anies Baswedan, circa 10.000 de case au fost afectate de inundaţii.

Citeşte şi: Nouă combatanţi ai Damascului au fost ucişi în nord-vestul Siriei

Inundaţiile şi alunecările de teren sunt frecvente în Indonezia în timpul sezonului ploios.

O viitură a lovit fulgerător un grup de 250 de elevi cercetaşi care mergeau de-a lungul unui râu în apropiere de oraşul Yogyakarta, în centrul insulei Java, weekendul trecut. Zece dintre aceştia şi-au pierdut viaţa.

De asemenea, cel puţin 66 de persoane au murit în urma inundaţiilor care au lovit Jakarta şi oraşe-satelit ale acesteia în luna ianuarie.