DISTRIBUIȚI
epa

Preşedinţia croată a Consiliului Uniunii Europene nu s-a desfăşurat, din cauza pandemiei de COVID-19, conform planificării iniţiale, dar tot ceea ce era posibil în asemenea circumstanţe a fost realizat, a declarat luni premierul croat Andrej Plenkovic, într-o reuniune cu ambasadorii celorlalte state UE acreditaţi la Zagreb, relatează HINA, scrie agerpres.

”Când am început, am dorit să trimitem un mesaj despre o Europă puternică într-o lume plină de provocări. Nimeni nu ştia că una dintre provocări va fi COVID-19, care nu a schimbat doar preşedinţia croată a Consiliului UE, ci şi lumea, Europa, Croaţia şi multe ţări din întreaga lume”, a spus Plenkovic.


Citește și : Coronavirusul OBLIGĂ China să reimpună restricții! 400.000 de locuitori au fost puși în izolare

Printre realizările obţinute el a menţionat asigurarea unui Brexit ordonat, consensul din Consiliul European asupra mandatului pentru negocierile cu Regatul Unit privind relaţiile viitoare cu UE şi afirmarea perspectivei europene a statelor din Balcanii Occidentali, încununată cu lansarea negocierilor de aderare a Macedoniei de Nord şi a Albaniei şi cu summitul de la Zagreb privind extinderea UE.

Şeful executivului croat şi-a exprimat, totuşi, regretul că noul coronavirus a împiedicat preşedinţia croată a Consiliului UE să aducă Uniunea mai aproape de cetăţenii săi prin intermediul diferitelor evenimente care ar fi trebuit să fie găzduite de Croaţia, ceea ce alte state membre au făcut în mandatele preşedinţiilor lor.

Citește și : MĂCEL într-o piață de animale din Afganistan (VIDEO)! Zeci de civili au murit pe loc

De partea sa, ministrul de externe croat Gordan Grlic Radman a estimat că motto-ul preşedinţiei croate a Consiliului UE, ”Europa într-o lume plină de provocări”, nu putea fi mai potrivit. Potrivit acestuia, pandemia de COVID-19 a arătat că multilateralismul este necesar mai mult ca niciodată şi că solidaritatea internaţională este fragilă.

Preşedinţia semestrială a Consiliului UE va fi preluată la 1 iulie de Germania.