DISTRIBUIȚI
Politico Europe

Comisarul european pentru economie şi finanţe, Pierre Moscovici, a apreciat vineri că situaţia economică a Italiei este „delicată” şi trebuie monitorizată cu atenţie, transmite Reuters, potrivit agerpres.

La sosirea la Bucureşti pentru o reuniune a miniştrilor de finanţe din zona euro, Moscovici a menţionat date din surse din afara Uniunii Europene, care indică o stagnare sau chiar o recesiune a economiei italiene.


Citește și: Sute de oameni au demonstrat în SUA pentru publicarea raportului lui Robert Mueller

„Sunt cifre pe care trebuie să le urmărim foarte îndeaproape”, a afirmat oficialul european.

Următoarea prognoză financiară a Comisiei Europene va fi publicată pe 7 mai şi va consemna încetinirea creşterii economice, care afectează în special Germania şi Italia, dintre cele 19 ţări din zona euro, a arătat Moscovici. El a apreciat în Germania situaţia „ar putea fi temporară”, în timp ce Italia este deja în recesiune sau, după estimările altor instituţii, aproape de o creştere negativă.

„Trebuie să fim foarte atenţi la această situaţie, dar nu trebuie să fim prea alarmişti”, a conchis reprezentantul CE.

Citește și: Donald Tusk propune o amânare flexibilă a Brexit-ului

Declaraţiile lui Moscovici intervin după cele făcute marţi de preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, care a cerut guvernului Italiei să depună eforturi suplimentare pentru a asigura creşterea economică.

Bugetul pentru 2019 convenit de Italia cu Comisia Europeană în decembrie anul trecut prevedea o creştere economică de 1%, iar „astăzi ştim că această cifră trebuie revizuită în jos”, a afirmat Juncker cu acel prilej.

De altfel, la sfârşitul săptămânii trecute, ministrul italian al economiei, Giovanni Tria, a vorbit despre posibilitatea unei creşteri nule anul acesta. Comisia Europeană, anticipa în februarie un PIB mai mare cu 0,2% decât cel realizat de Italia în 2018.