DISTRIBUIȚI
Firstpost

O pictură care îl prezintă pe Ivan cel Groaznic în timp ce îl ucide pe unul dintre fiii lui, una dintre cele mai renumite lucrări ale artistului din secolul al XIX-lea Ilia Repin, a fost vandalizată vineri într-un muzeu din Moscova de un bărbat care a fost arestat, a anunţat sâmbătă Poliţia rusă, citată de AFP, potrivit agerpres.

Cu puţin timp înainte de închiderea Galeriei Tretiakov, un vizitator a utilizat o bară din metal pentru a sparge geamul ce proteja această pictură celebră, cunoscută sub titlul „Ivan cel Groaznic şi fiul lui Ivan, pe 16 noiembrie 1581”. Pictura îl arată pe Ivan al IV-lea – primul cneaz moscovit care s-a intitulat ţar -, care a domnit între anii 1547 şi 1584, în timp ce îl ucide pe unul dintre fiii lui într-un acces de furie.


Citește și : Pe trei roți

„Pictura a fost grav avariată. Pânza a fost ruptă în trei locuri, în partea centrală unde se află fiul ţarului. Rama originală a fost avariată de cioburile de sticlă”, au precizat reprezentanţii muzeului moscovit într-un comunicat.

„Din fericire, părţile cele mai preţioase (ale operei vandalizate – chipul şi mâinile ţarului şi cele ale ţareviciului, n.r.) nu au fost distruse”, se afirmă în acelaşi comunicat.

Agresorul a fost „unul dintre ultimii vizitatori ai muzeului. El a pătruns în sala Ilia Repin, care era deja goală. A evitat controlul de securitate şi a lovit geamul tabloului de mai multe ori cu o bară din metal”.

Restauratorii ruşi analizează în prezent dimensiunile pagubelor suferite de această pictură, au subliniat reprezentanţii muzeului.

Potrivit agenţiei de presă Tass, bărbatul, în vârstă de 37 de ani, este originar din Voronej şi a spus că a acţionat în acest fel „din motive istorice”.

Grupările ultranaţionaliste ruse au manifestat de mai multe ori în trecut împotriva acestei picturi, cel mai recent în 2013, când mai mulţi simpatizanţi monarhişti au cerut ca tabloul să fie retras din galeria Tretiakov, ai cărei directori au refuzat să dea curs acestei solicitări.

Citește și : Irlanda a votat în favoarea liberalizării avorturilor (exit-poll)

Opera de artă a fost deja vizată de un act de vandalism în 1913, când un bărbat a tăiat-o cu un cuţit. Ilia Repin, care era încă în viaţă, a participat la restaurarea picturii, protejată de atunci de un geam.

Mai mulţi politicieni de rang înalt din Rusia pledează pentru reabilitarea istorică a ţarului Ivan al IV-lea, care a primit porecla „cel Groaznic” datorită unui stil dominator de guvernare şi datorită faptului că a ordonat înfiinţarea unei poliţii secrete care a semănat teroare în rândul populaţiei ruse, executând mii de oameni.

Uciderea de către Ivan cel Groaznic a unuia dintre fiii lui reprezintă „o legendă” folosită de Occident împotriva Rusiei, a afirmat în iunie 2017 preşedintele Vladimir Putin.