DISTRIBUIȚI
REUTERS

Petrolierul Stena Impero, sub pavilion britanic, a ieşit marţi din apele teritoriale iraniene şi se îndreaptă spre Dubai, a anunţat vineri compania suedeză Stena Bulk, proprietara navei, potrivit agerpres.

„E bine că s-a terminat”, a declarat purtătorul de cuvânt al companiei, Erik Hannell, televiziunii suedeze SVT, preluată de DPA. El a precizat că echipajul se simte bine, având în vedere condiţiile, i-a apreciat pe cei 16 marinari pentru că s-au comportat profesionist într-o situaţie tensionată şi a adăugat că Stena Bulk încearcă să aranjeze întâlnirea lor cu familiile cât mai curând posibil. În Dubai, ei vor beneficia de consultaţii medicale, acesta fiind unul din motivele pentru care a fost aleasă destinaţia.


Citește și : Stenograma discuţiei arată atitudinea servilă a lui Zelenski faţă de Trump (Politico)

Vasul fusese sechestrat de Gardienii Revoluţiei, forţa iraniană de elită, în Strâmtoarea Ormuz, pe 19 iulie, pentru presupuse nereguli, iar ulterior a rămas la ancoră în portul Bandar Abbas din sudul Iranului. Luni, Teheranul a anunţat printr-un purtător de cuvânt al guvernului, citat de agenţia de presă iraniană Fars, că ancheta judiciară s-a încheiat, iar „ilegalităţile navei au fost iertate”.

Arestarea efectuată pe ruta strategică din Golful Persic, folosită pentru o parte semnificativă din transportul maritim de petrol la nivel mondial, a provocat tensiuni între Iran şi alte ţări din regiune, precum şi cu Regatul Unit şi SUA.

Ministerul de externe britanic a declarat vineri că petrolierul a fost „sechestrat ilegal de Iran” ca „parte a unui model de tentative de perturbare a libertăţii de navigaţie”, iar Regatul Unit „colaborează cu partenerii internaţionali pentru protecţia navigaţiei şi impunerea respectării legislaţiei internaţionale”.

Citește și : Pelosi: Faptele care au dus la declanşarea procedurii de destituire a lui Trump sunt ‘incontestabile’

Londra bănuieşte că arestarea navei Stena Impero a constituit o reacţie la reţinerea în teritoriul britanic Gibraltar a petrolierului iranian Adrian Darya 1 (numit anterior Grace 1) din cauza suspiciunilor că transportă ţiţei din Iran către Siria, încălcând astfel un embargou internaţional.