DISTRIBUIȚI
gov.md

Reforma justiţiei în Republica Moldova este domeniul în care nu se înregistrează progrese, ci regrese, a declarat luni seara şeful Delegaţiei Uniunii Europene la Chişinău, Peter Michalko, subliniind că promovarea în funcţii cheie a unor persoane cu grave probleme de integritate arată că sistemul este unul complet nefuncţional, potrivit IPN şi agerpres.

‘Justiţia este un domeniu în care nu există progrese. Reformele în justiţie trebuie să fie implementate cât mai rapid, astfel încât oamenii să vadă că schimbările în societate sunt posibile. Influenţa intereselor politice sau economice în justiţie a fost evidentă şi în trecut şi acest lucru nu s-a schimbat. În justiţie e nevoie de oameni care nu au probleme cu integritatea’, a afirmat Peter Michalko într-o intervenţie la Jurnal TV, constatând că persoane implicate în trecut la ‘capturarea statului şi a justiţiei revin, sunt promovaţi’.


Citeşte şi: Plutonul de EXECUŢIE a fost introdus în Carolina de Sud – Black News

Diplomatul european s-a arătat profund dezamăgit de faptul că, deşi s-au investit sume importante, justiţia din Republica Moldova este departe de a fi una independentă.

Peter Michalko şi-a exprimat speranţa că, la alegerile legislative anticipate preconizate pentru 11 iulie, cetăţenii Republicii Moldova vor alege un parlament care să susţină toate proiectele de lege menite să reformeze domeniul justiţiei. Potrivit diplomatului, o justiţie corectă şi independentă oferă previzibilitate investitorilor străini, iar aceasta asigură creştere economică şi locuri de muncă.

Citeşte şi: Elveţia, cel mai probabil loc de întâlnire între Putin şi Biden – Black News

‘S-a văzut şi la alegerile prezidenţiale că oamenii vor schimbări şi reforme. E nevoie de personalităţi care să lupte împotriva corupţiei cu adevărat, e nevoie de o finalitate în dosarul fraudei bancare. Sigur că nu parlamentul este cel care investighează, dar noul legislativ trebuie să fie unul credibil, capabil să susţină un guvern ce va face aceste reforme posibile’, a mai spus Michalko.

Mandatul actualului şef al Delegaţiei UE la Chişinău, Peter Michalko, expiră în august. Potrivit unor surse media, viitorul ambasador al UE ar putea fi Janis Mazeiks, fost reprezentant al Letoniei pe lângă Consiliul Europei. Informaţia nu a fost confirmată, dar nici nu a fost infirmată de Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene de la Chişinău, notează IPN.