DISTRIBUIȚI
Stockholm Center for Freedom

Un tribunal din Ankara a condamnat miercuri 92 de acuzaţi, printre care foşti generali, la închisoare pe viaţă pentru tentativa de a încălca ordinea constituţională, într-un proces având legătură cu puciul eşuat din 2016 pus la cale de o facţiune a armatei Turciei, transmit dpa şi Reuters, potrivit agerpres.   

Procesul, axat pe incidentele care au avut loc la cartierul general al forţelor terestre din Ankara, a început în 2017, iar 132 de acuzaţi au fost aduşi în faţa justiţiei.


Citește și : Preşedintele Algeriei s-a întors acasă după ce a fost tratat de COVID în Germania

Din cele 92 de condamnări la închisoare pe viaţă, 12 au fost în formă agravată, fără posibilitate de eliberare condiţionată, cea mai severă formă posibilă, potrivit legii turce, a relatat agenţia de presă Anadolu.

Alţi 28 de inculpaţi au primit diverse pedepse de închisoare, unele ajungând până la 19 ani de închisoare. Acuzaţiile variau de la tentativă de omor şi până la aderare la o organizaţie teroristă armată. Tribunalul a achitat nouă persoane, iar procesul continuă pentru alte trei, potrivit Anadolu.

Autorităţile turce l-au acuzat pe predicatorul islamic Fethullah Gulen, exilat în SUA, de tentativa de puci din 15 iulie 2016 şi au trimis la închisoare mii de oameni pentru presupuse legături cu acest cleric. Cândva aliat al preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan, Gulen neagă orice implicare în tentativa de lovitură de stat, soldată cu 250 de morţi.

Citește și : America Latină şi Caraibele, a doua regiune din lume care înregistrează 500.000 de morţi

Circa 292.000 de oameni au fost reţinuţi pe motiv că aveau legături cu Gulen, dintre care aproape 100.000 se află în închisori în aşteptarea proceselor, a declarat pentru Anadolu ministrul de interne Suleyman Soylu. Aproximativ 150.000 de funcţionari publici au fost concediaţi sau suspendaţi după tentativa de puci. Tribunalele au emis peste 2.500 de sentinţe la închisoare pe viaţă, iar Ministerul Apărării a anunţat că peste 20.800 de oameni au fost excluşi din armată.