DISTRIBUIȚI
Vox

Mai mult de 80% dintre ruşi cred că preşedintele rus Vladimir Putin este responsabil pentru problemele ţării, potrivit unui sondaj publicat joi de Centrul Levada, relatează dpa, informează Agerpres.

În total, 83% dintre respondenţi au declarat că Putin este responsabil pentru problemele Rusiei, dintre care 61% consideră că liderul de la Kremlin este ‘pe deplin’ responsabil, a precizat sursa citată.


Citește și : Britanicii importă un stoc suplimentar de vinuri înainte de Brexit

Acest procent este cel mai mare din ultimii şase ani, în condiţiile în care din ce în ce mai mulţi ruşi îl consideră pe Putin direct responsabil pentru problemele interne ale ţării.

Numai 16% dintre persoanele care au participat la sondajul realizat luna trecută la nivel naţional au afirmat că Putin nu este responsabil pentru problemele Rusiei deoarece ‘face totul corect’.

Vladimir Putin a obţinut anul acesta, cu peste trei sferturi din voturi, al patrulea mandat de preşedinte.

Cu toate acestea, în ultimele luni, Putin s-a confruntat cu numeroase critici ca urmare a sprijinirii legislaţiei în vederea creşterii cu cinci ani a vârstei de pensionare, la 60 de ani pentru femei şi 65 pentru bărbaţi.

Speranţa medie de viaţă în Rusia este de aproximativ 66 de ani pentru bărbaţi şi de 77 de ani pentru femei, potrivit Serviciului federal de statistică al Rusiei.

Dacă în prezent s-ar organiza alte alegeri prezidenţiale, 56% dintre respondenţi au declarat că ar vota pentru Putin, cu 10 puncte procentuale mai puţin decât anul trecut.

Citește și : Mogherini: Momentan nu a fost finalizată o anchetă transparentă și credibilă în cazul Khashoggi