DISTRIBUIȚI
Daily Express

Preşedintele Donald Trump mizează pe obţinerea sumei de peste opt miliarde de dolari din diverse surse, inclusiv din fondurile speciale alocate prin starea de urgenţă, pentru a putea construi zidul la frontiera Statelor Unite cu Mexicul, afirmă surse citate de site-ul de ştiri Axios.com, potrivit Mediafax.

Mick Mulvaney, şeful în exerciţiu al Cancelariei de la Casa Albă, a declarat că în afară de suma de 1,375 miliarde de dolari obţinută de la Congresul SUA, Donald Trump va aloca prin decretul de stare de urgenţă 3,6 miliarde de dolari dintr-un fond de construcţii al Pentagonului. În plus, Preşedinţia SUA va aloca alte 600 de milioane de dolari dintr-un fond al Departamentului Trezoreriei şi 2,5 miliarde din fondul de combatere a traficului de droguri prevăzut în bugetul Departamentului Apărării.


Citește și : UE plănuieşte să-şi extindă sancţiunile împotriva Moscovei

În total, fondurile vor depăşi opt miliarde de dolari, mai mult decât cifra de 5,7 miliarde de dolari cerută de Donald Trump iniţial din partea Congresului pentru proiectul zidului la frontiera Statelor Unite cu Mexicul. Un oficial de rang înalt de la Washington a explicat că Preşedinţia vrea să aloce 2,3 miliarde de dolari în plus pentru a se asigura că există fonduri suficiente pentru construirea zidului.

Decizia lui Donald Trump de a decreta starea de urgenţă a fost criticată de politicieni democraţi, dar şi de republicani şi probabil va fi contestată în justiţie.

Liderii democraţi Nancy Pelosi şi Chuck Schumer au declarat într-un comunicat comun: „Este vorba de un abuz de putere al unui preşedinte dezamăgit, care a mers dincolo de limitele legii pentru a încerca să obţină ceea ce nu a reuşit prin procesul legislativ constituţional”.

În schimb, Mitch McConnell, liderul majorităţii republicane din Senat, a afirmat: „Decizia preşedintelui Trump de a anunţa acţiunea de urgenţă este o consecinţă predictibilă şi de înţeles a hotărârii democraţilor de a plasa obstrucţionarea politică înaintea intereselor naţionale”.

Citește și : Trump declară „urgenţă naţională” în SUA (VIDEO)