DISTRIBUIȚI

Vameşii bulgari au confiscat peste 700 de kilograme de heroină la graniţa bulgaro-turcă, ascunse la bordul a două tiruri iraniene care aveau ca destinaţie Austria, a anunţat sâmbătă vama bulgară, citată de AFP, potrivit agerpres.

Un prim vehicul, care transporta 347 kg de heroină ascunsă în mijlocul unor plăci de gips carton, a fost interceptat joi la principalul post de frontieră Kapitan Andreevo.


Citește și : Grecia se pregăteşte pentru un puternic ciclon mediteranean

După 14 ore, la 28 septembrie, un alt vehicul iranian a fost interceptat cu 365 kg de heroină, a precizat Gheorghi Gheorghiev, şeful Direcţiei vamale.

Valoarea totală a heroinei confiscate – „foarte pură” – este estimată la 23 milioane de euro, a adăugat el.

Şoferii iranieni ai celor două camioane, care au legătură de rudenie, au fost arestaţi. Ei riscă între 15 şi 20 de ani de închisoare, a indicat procurorul regional din Haskovo (sud), Ivan Stoianov.

Cele două camioane transportau marfă pentru o societate înregistrată la Viena.

Premierul bulgar Boiko Borisov evocase operaţiunea în curs de desfăşurare pentru „confiscarea a sute de kilograme de heroină” în discursul său rostit vineri în faţa Adunării Generale a ONU.

În 2017, autorităţile bulgare au descoperit peste 700 kg de heroină de origine iraniană trecând prin postul de frontieră Kapitan Andreevo, care nu poate fi ocolit pe ruta balcanică a drogurilor din Orientul Mijlociu către Europa Centrală şi de Vest.

Citește și : Seism şi tsunami în Indonezia: 384 de morţi şi sute de răniţi (nou bilanţ)

În aprilie 2017, 214 kg de heroină destinată Olandei a fost descoperită într-un camion iranian la postul Kapitan-Andréevo.

O lună mai târziu, peste 400 kg de heroină de origine iraniană fuseseră confiscate la frontiera bulgaro-română la bordul unui camion care părăsea Bulgaria cu destinaţia Olanda.