DISTRIBUIȚI
Irish Sun

Cel puţin 6.402 de civili au fost executaţi în Columbia de către militari şi prezentaţi ca ucişi în luptă, o cifră de trei ori mai mare decât numărul estimat până acum al acestor execuţii extrajudiciare, a comunicat joi tribunalul de pace columbian, potrivit France Presse, scrie agerpres.

Jurisdicţia specială de pace (JEP) a desfăşurat o anchetă în acest scandal al ‘falşilor pozitivi’ – cum erau denumiţi în argou militar – în care sunt implicate forţele de ordine, stabilind că ‘cel puţin 6.402 columbieni şi columbiene au murit şi au fost în mod ilegitim prezentaţi ca fiind căzuţi în luptă între 2002 şi 2008’, precizează instanţa într-un comunicat.


Citește și : Moscova este SCANDALIZATĂ de INGERINŢA CEDO în cazul Navalnîi

Dezvăluirea acestei practici a fost unul din cele mai mari scandaluri care a vizat forţele armate columbiene în cele aproape şase decenii de confruntare cu gherilele de stânga.

Deşi Statul Major a negat permanent că a fost vorba despre o practică sistematică, soldaţi şi ofiţeri au declarat în faţa tribunalului de pace că au comis aceste execuţii pentru a-şi creşte rezultatele, la presiunea superiorilor lor.

În 2020, parchetul general a consemnat 2.249 de execuţii extrajudiciare comise între 1988 şi 2004, dintre care 59% în perioada 2006-2008, în timpul guvernului fostului preşedinte de dreapta dură Alvaro Uribe (2002-2010).

Citește și : Anglia înregistrează o scădere abruptă a numărului de infectări

Potrivit JEP, majoritatea ‘falşilor pozitivi’ au fost ucişi în departamentul Antioquia (nord-vest), unde armata şi miliţiile paramilitare de extremă dreapta luptau contra rebelilor.

‘Brigada a IV-a, care controla acea zonă, ar putea fi responsabilă de 73% dintre morţile repertoriate în departament între anii 2000 şi 2013’, a mai indicat tribunalul de pace.