DISTRIBUIȚI
Hizmet News

Peste 6.000 de migranţi, printre care sirieni care trăiesc „ilegal” în Istanbul, au fost arestaţi în decurs de două săptămâni în cadrul unei operaţiuni efectuate pe fondul unei puternice opoziţii faţă de migranţi în Turcia, au anunţat miercuri autorităţile turce, relatează AFP, potrivit agerpres.

”Am desfăşurat o operaţiune începând cu 12 iulie (…) Am prins 6.122 de persoane în Istanbul, între care 2.600 de afgani. Unii dintre aceşti oameni sunt sirieni”, a declarat ministrul de interne turc Süleyman Soylu într-un interviu acordat canalului de televiziune NTV.


Citeşte şi: Israelul atacă o poziţie strategică din Siria

Soylu a negat însă că migranţi sirieni au fost expulzaţi spre ţara lor, afectată de un război civil din 2011, după ce ONG-urile au declarat că au înregistrat cazuri de persoane trimise înapoi în Siria.

„Aceşti oameni, nu-i putem expulza (…) Atunci când prindem sirieni care nu sunt înregistraţi, îi trimitem în tabere de refugiaţi”, a spus el, menţionând o tabără în provincia turcă Hatay, la graniţa cu Siria. El a adăugat însă că unii sirieni au ales să se întoarcă voluntar în Siria.

Turcia găzduieşte peste 3,5 milioane de sirieni care au fugit din cauza războiului din ţara lor, între care 547.000 sunt înregistraţi la Istanbul.

Autorităţile afirmă că nu au nicio problemă cu persoanele înregistrate în mod corespunzător la autorităţile din Istanbul, dar luptă împotriva migranţilor care trăiesc în acest oraş în timp ce sunt înregistraţi şi în alte provincii sau chiar în nicio provincie.

Citeşte şi: Echipajul unui pescador rusesc a fost ARESTAT în Coreea de Nord

Un grup de ONG-uri din Siria a indicat luni că „peste 600 de sirieni”, în majoritate deţinători ai „unor carduri de protecţie temporară” eliberate de alte provincii turce, au fost arestaţi săptămâna trecută la Istanbul şi trimişi înapoi în Siria.

Această atitudine împotriva migranţilor survine după înfrângerea partidului preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan la alegerile municipale din Istanbul, în iunie, în cadrul cărora primirea de migranţi sirieni a reprezentat o preocupare majoră pentru alegători.