DISTRIBUIȚI
AP News

Peste 40 de persoane au murit în America Centrală şi America de Sud ca urmare a furtunii Iota, care a devastat regiunea în ultimele zile, conform cifrelor anunţate joi, citate de DPA şi Reuters, potrivit agerpres.   

Un deces confirmat în Panama a ridicat bilanţul deceselor la 41. Acesta include cel puţin 18 victime în Nicaragua, 15 în Honduras, trei în Panama, două în Columbia, două în Guatemala şi una în El Salvador.


Citește și : Made in Israel! SUA etichetează produsele fabricate în Cisiordania ocupată

Iota a lovit luni coasta caraibiană din Nicaragua cu puterea unui uragan de categoria a 4-a, cu vânt susţinut cu viteze de 250 de kilometri la oră. Ulterior, ciclonul a slăbit din intensitate şi a fost retrogradat la nivel de furtună tropicală.

Furtuna se disipase până joi, însă exista în continuare riscul de a provoca în regiune ploi abundente şi alunecări de teren.

În Honduras, unde peste două milioane de persoane au fost afectate de Iota, locuitorii au continuat să fie evacuaţi din zonele cu risc ridicat.

Agenţia de protecţie civilă COPECO încerca să „acceseze zone în care mai multe locuri au rămas izolate, fără alimente sau apă”, a declarat Jaime Omar Silva din cadrul acestei autorităţi pentru postul de radio HRN.

Printre victimele consemnate în această ţară se numără 13 persoane care au fost surprinse de două alunecări de teren în regiunile vestice Lempira şi Ocotepeque.

În Guatemala, Iota a afectat peste 140.000 de persoane, a declarat la televizor David Leon din cadrul agenţiei pentru managementul dezastrelor CONRED.

Această furtună a venit la doar două săptămâni după uraganul Eta, care a provocat decesul a cel puţin 174 de persoane. Aproximativ o sută de persoane sunt în continuare date dispărute în urma acestui uragan în America Centrală.

Citește și : Pandemia a scos la iveală MINUSURILE MARI din sistemele de sănătate

Iota este a 30-a furtună din acest an suficient de puternică pentru a primi un nume oficial – recordul anterior din Atlantic a fost de 28, notează DPA.

Potrivit experţilor, pagubele produse în America Centrală de acest sezon al uraganelor, unul fără precedent, ar putea accentua migraţia din această regiune, care se confruntă cu insecuritatea şi cu o criză economică declanşată de restricţiile impuse la începutul anului în contextul pandemiei de coronavirus.