DISTRIBUIȚI
Public News Update-PNU

La peste şase săptămâni de la momentul în care a fost înregistrat primul deces din cauza Covid-19 într-un azil de bătrâni din Statele Unite, s-a ajuns ca o cincime din decesele cauzate de virus în SUA să fie legate de unităţile de asistenţă medicală, potrivit mediafax.

Primele semne privind gravitatea situaţiei în centrele de îngrijire a vârstnicilor din SUA au apărut la sfârşitul lunii februarie, când rezidenţii unei unităţi din Seattle au murit, unul câte unul, în timp ce familiile lor nu puteau să facă nimic pentru a-i ajuta, scrie The New York Times.


Citește și : Două treimi dintre marinarii pozitivi cu COVID-19 de pe USS Theodore Roosevelt sunt asimptomatici

În următoarele şase săptămâni, focarele izbucnite în toate statele americane au continuat să facă ravagii în centrele de îngrijire medicală din întreaga ţară, care erau nepregătite pentru a face faţă unei astfel de situaţii.

O investigaţie realizată de NYT arată că numărul persoanelor care locuiesc în casele de bătrâni care au murit din cauza noului coronavirus este de cel puţin 7.000, mult mai mare decât se redea anterior.

În New Jersey, 17 cadavre au fost depozitate unele peste altele în morga unui centru de îngrijire, în timp ce un sfert din persoanele aflate într-un azil din Virginia au murit. Un alt caz care a şocat a fost cel al unui centru din Maryland, unde cel puţin 24 de persoane şi-au pierdut viaţa, iar în unităţile de îngrijire din Kansas au murit peste 100 de rezidenţi. De asemenea, au fost înregistrate decese în centrele pentru veterani de război din Florida, Nevada, New York, Maine, Massachusetts, Oregon şi Washington.

Vineri, oficialii din New York au dezvăluit pentru prima dată numele a 72 de centre de îngrijire de lungă durată care au avut cinci sau mai multe decese, inclusiv Cobble Hill Health Center din Brooklyn, unde au murit 55 de persoane.

În New Jersey, oficialii au dezvăluit că infecţiile au izbucnit în 394 de unităţi de lungă şi că peste 1.500 de decese au fost legate de unităţi de îngrijire medicală.

În general, aproximativ o cincime din decesele cauzate de virus în Statele Unite au fost legate de case de îngrijire medicală sau de alte unităţi de îngrijire de lungă durată, arată revista Times. Şi peste 36.500 de rezidenţi şi angajaţi din toată ţara au fost testaţi pozitiv.

„Aceste case de îngrijire medicală sunt deja copleşite. Sunt aglomerate şi nu există suficientă implicare. Un pacient testat pozitiv pentru Covid-19 într-un centru poate produce un adevărat carnagiu”, Sunt gropi de moarte”, a declarat Betsy McCaughey, fost adjunct al guvernatorului statului New York.

Se ştie că virusul este mai mortal pentru persoanele îmbătrânite, cu un sistem imunitar slăbit, de aceea, casele de îngrijire a bătrânilor sunt extrem de vulnerabile, iar lipsa testelor pentru virus şi a echipamentelor de protecţie a înrăutăţit şi mai mult lucrurile.

Citește și : SUA au depăşit pragul de 700.000 de cazuri înregistrate de COVID-19

În plus, NYT scrie că aceste centre au un personal cu o pregătire inferioară celor din spitale şi sunt slab plătiţi. Acest lucru îi face pe mulţi să aibă două joburi şi să intre astfel în contact cu mai multe persoane în afara centrelor şi astfel există un mai mare risc de a contacta virusul şi a-l aduce apoi la pacienţii din grija lor.

Toţi aceşti factori au permis virusului să prospere, făcându-şi drum în cel puţin 4.100 de case de îngrijire americane şi în alte unităţi de îngrijire de lungă durată, în ciuda eforturilor tot mai disperate de a opri răspândirea.

„Locatarii şi personalul de aici sunt pur şi simplu sacrificaţi”, a spus Judith Regan, o jurnalistă a cărei tată, în vârstă de 91 de ani, locuieşte la Long Island State Veterans Home din Stony Brook University. Cel puţin 52 de rezidenţi şi 34 de membri ai personalului de acolo au avut rezultate pozitive pentru virus.

„El se află pe Titanic, dar nu există bărci de salvare”, a adăugat aceasta, explicând că a ajuns chiar să se ferească să îl sune pe tatăl său pentru a vedea cum se simte, doar pentru a evita să-l facă că ajungă într-un spaţiu comun, acolo unde se află telefonul.