DISTRIBUIȚI
Globe Echo

Poliţia turcă a intervenit, duminică, cu brutalitate împotriva participanţilor la Marşul mândriei LGBTQ+ la Istanbul ( Istanbul LGBT pride parade), arestând fără menajamente peste 200 de persoane, militanţi şi jurnalişti deopotrivă, între care şi un fotoreporter al AFP, potrivit agerpres

Înainte chiar de începerea marşului, poliţia antitero a efectuat o primă descindere în forţă în mai multe baruri şi pe străzile cartierului Cihangir, în jurul emblematicei pieţe Taksim, arestând „la întâmplare” persoane care se aflau acolo, a constatat AFP.


Potrivit numărătorii organizatorilor marşului, circa 200 de persoane au fost reţinute în total în mai multe valuri şi începuseră a fi eliberate progresiv în cursul serii.

Citește și : Există dovezi de transmitere locală a variolei maimuței (CDC)

Organizaţia neguvernamentală Kaos GL, care militează pentru promovarea şi protecţia persoanelor LGBTQ+, numărase anterior „peste 150” de arestări în cursul după-amiezii.

Amnesty International a cerut „eliberarea lor necondiţionată şi imediată” pe Twitter.

Ca în fiecare an, Marşul mândriei fusese interzis oficial de guvernatorul oraşului, dar sute de manifestanţi agitând drapele curcubeu se adunaseră pe străzile adiacente pieţei Taksim, închisă în întregime publicului.

Manifestanţii au defilat puţin peste o oră pe străzile cartierului Cihangir, susţinuţi de localnici care îi urmăreau de la ferestrele caselor lor.

Potrivit mai multor martori, poliţia a încercat să împiedice presa să filmeze arestările.

Bulent Kilic, un fotograf experimentat şi colaborator al AFP, un obişnuit al zonelor de conflict, a fost încătuşat cu mâinile la spate, tricoul i-a fost smuls şi a fost îmbarcat împreună cu alţi arestaţi într-un furgon al poliţiei. El mai fusese arestat anul trecut în circumstanţe similare.

Organizaţia pentru apărarea drepturilor presei Reporteri fără Frontiere şi-a exprimat regretul pe Twitter că autorităţile turce „par să-şi fi făcut un obicei din a-l aresta pe fotoreporterul AFP Bulent Kilic”.

„În pofida a trei condamnări pronunţate de Curtea Constituţională în ultimii trei ani, forţele de ordine continuă violenţele şi detenţiile arbitrare împotriva jurnaliştilor. Din nefericire, administraţia şi-a făcut obiceiul din a nu ţine cont de deciziile Curţii şi nici de lege”, a adăugat reprezentantul organizaţiei Erol Onderonglu.

După un marş spectaculos în 2014 la care participaseră 100.000 de persoane la Istanbul, autorităţile turce au interzis Marşul mândriei de la an la an, oficial din motive de securitate.

Citește și : Ministrul spaniol al Apărării avertizează că Rusia ar putea să lanseze atacuri cibernetice în timpul summitului NATO

Comisarul european pentru drepturile omului Dunja Mijatovic ceruse vineri „autorităţilor din Istanbul să ridice interdicţia în vigoare asupra Marşului mândriei şi să garanteze securitatea manifestanţilor paşnici”.

„Drepturile umane ale persoanelor LGBT în Turcia trebuie să fie protejate”, a adăugat ea, cerând „să se pună capăt stigmatizării lor”.