DISTRIBUIȚI

Peste 2.400 de persoane au fost testate pozitiv pentru noul coronavirus în Germania, în timp ce bilanţul deceselor a ajuns la cinci, potrivit unui bilanţ oferit de DPA, în urma centralizării datelor din 16 landuri germane, potrivit agerpres.

Cel mai populat land german, Renania de Nord-Westfalia, a raportat cel mai mare număr de cazuri confirmate – peste 900 – urmat de Bavaria în sud, cu cel puţin 500 de cazuri, şi de landul vecin Baden-Wuerttemberg (sud-vest), cu peste 330.


Citește și : Putin şi Erdogan salută o reducere a tensiunilor în provincia siriană Idlib

Cinci persoane au murit până acum în Germania în urma contractării Covid-19. Un alt german a murit în timp ce călătorea în Egipt.

Potrivit DPA, aceste cifre sunt mai mari decât cele raportate de Institutul Robert Koch din Berlin, principalul for pentru prevenirea bolilor infecţioase din Germania.