DISTRIBUIȚI
Yeni Şafak

Peste 2.200 de persoane s-au constituit în părţi civile în procesul atentatelor de la 13 noiembrie 2015 din Franţa, care a început săptămâna trecută în faţa unui tribunal special din Paris, relatează AFP joi, citând o sursă judiciară, potrivit agerpres

Preşedintele tribunalului, Jean-Louis Perics, a efectuat în primele două zile de audiere apelul părţilor civile.


Citește și : Polonia este forţată să-şi SCHIMBE definiţia legală a violului

În plus faţă de cele 1.800 de părţi civile deja constituite, alte câteva sute s-au prezentat la tribunal pentru a cere ca această calitate de victime să le fie recunoscută. Joi, numărul părţilor civile constituite în proces se ridica la 2.232.

Alte constituiri de părţi civile urmează a fi examinate pe 4 octombrie, în special cererile comunelor Paris şi Saint-Denis, ale sălii de concerte Bataclan şi bistroului La Belle Equipe.

Citește și : Kremlinul mizează pe voturile din Donbas la alegerile din Rusia! Reacţia Kievului este una vehementă

Atentatele de la 13 noiembrie, cele mai sângeroase comise vreodată în Franţa, s-au soldat cu 130 de morţi şi peste 350 de răniţi în Paris şi Saint-Denis.

Douăzeci de persoane suspectate de implicare în diverse grade în aceste atacuri sunt judecate într-un proces de nouă luni. Paisprezece acuzaţi, între care singurul membru încă în viaţă al comandourilor – Salah Abdeslam, sunt prezenţi la proces. Alţi şase, între care cinci presupuşi decedaţi, sunt judecaţi în absenţă.