DISTRIBUIȚI
ABC News

Bilanţul în urma unui focar de holeră izbucnit în luna ianuarie în Nigeria a crescut la 2.141 de decese în rândul celor peste 65.000 de cazuri suspecte, a anunţat Centrul Nigerian pentru Controlul Bolilor (NCDC), citat de agenţia Xinhua marţi, potrivit agerpres

Într-un buletin informativ emis marţi cu privire la focarul de holeră din Nigeria, NCDC a precizat că au fost raportate în total 65.145 de cazuri suspecte de boală în 23 de state şi pe teritoriul federal al capitalei, dintre care au fost înregistrate 2.141 de cazuri letale, reprezentând o rată de deces de 3,3 procente.


Citește și : Ungaria a pus piatra de temelie pentru Fabrica Naţională de Vaccinuri în Debrecen

Conform buletinului informativ recent, numărul cazurilor depistate între 23 şi 29 august s-a redus la 2.127 de la 3.098 înregistrate în săptămâna precedentă.

Centrul de Operaţiuni de Urgenţă „EOC multi-sectorial activat la nivelul doi continuă să coordoneze răspunsul naţional”, se arată în buletinul informativ.

Directorul NCDC, Chikwe Ihekweazu, a declarat în luna august că lipsa apei potabile în comunităţile rurale, personalul inadecvat pentru focarul de holeră, precum şi cantităţile insuficiente de vaccin alocate zonelor locale guvernamentale afectate se numără printre principalele probleme întâmpinate în răspunsul la izbucnirea epidemiei.

Citește și : Guvernul sloven, obligat de justiție să finanţeze agenţia de presă STA

Holera este o boală extrem de virulentă care se caracterizează, în forma sa cea mai severă, printr-un debut brusc manifestat prin diaree acută ce poate duce la deces prin deshidratare severă.

Epidemia de holeră din Nigeria persistă, apărând anual, îndeosebi în sezonul ploios şi mai frecvent în zonele insalubre, supraaglomerate, afectate de lipsa alimentelor şi a apei sigure şi în zonele în care defecarea în spaţii publice este o practică obişnuită.