DISTRIBUIȚI

Peste 160 de români din Spania au fost aduși în țară cu o cursă aerienă. Același avion, pe ruta București – Malaga, a repatriat 6 cetățeni spanioli care se aflau în România, relatează mediafax.

Ministerul Afacerilor Externe informează că vineri a fost facilitată revenirea în țară a 162 de cetățeni români care se aflau în Spania.


Citește și: SUA impun sancțiuni mai multor entități chineze

Demersurile autorităților române au permis, de asemenea, revenirea în țara de reședință pentru un cetățean spaniol, rezident în România.

Printre cetățenii români repatriați se regăsesc persoane care se aflau în imposibilitatea de a-și prelungi șederea pe teritoriul Regatului Spaniei, precum și două cazuri medicale asistate de către Consulatul General al României la Sevilla, respectiv Consulatul României în Almeria, care au depus toate diligențele necesare în vederea îmbarcării celor doi cetățeni români.

Citește și: Un apropiat al lui BoJo este bănuit că a încălcat măsurile de izolare

Totodată, pentru unul dintre cazurile medicale, Consulatul General al României la Sevilla a întreprins demersuri pe lângă autoritățile române pentru preluarea și asigurarea transportului cetățeanului român până la locul de domiciliu.

Repatrierea a fost asigurată cu o cursă aeriană specială, operată de compania TAROM, pe ruta București-Malaga-București.

Aceeași cursă aeriană, pe ruta București – Malaga, a repatriat 6 cetățeni spanioli care se aflau în România.