DISTRIBUIȚI
Belarus.by

Peste 150 de angajaţi ai unuia dintre cele mai mari spitale din Texas au fost concediaţi sau au demisionat după ce au refuzat să se vaccineze obligatoriu anti-COVID-19, a declarat un purtător de cuvânt al spitalului citat de AFO, potrivit agerpres

Spitalul Metodist din Houston acordase termen membrilor personalului său până pe 7 iunie pentru a se vaccina, cel puţin cu o singură doză. O notă internă preciza că cei recalcitranţi vor fi suspendaţi două săptămâni fără salariu, iar apoi concediaţi.


Citește și : Putin: Procesele geopolitice devin tot mai turbulente

Purtătorul de cuvânt al spitalului, Gale Smith, a declarat marţi pentru AFP că 153 de angajaţi, fie au demisionat în cursul perioadei de suspendare de două săptămâni, fie au fost până în prezent concediaţi.

„Angajaţii care s-au conformat (cerinţei) în perioada de suspendare au revenit la locul de muncă după vaccinare”, a precizat sursa.

Mai mulţi angajaţi au depus plângere împotriva spitalului, apreciind obligativitatea de vaccinare ilegală, deoarece vaccinurile au fost aprobate de autorităţile sanitare americane doar în cadrul procedurii de urgenţă.

Plângerea a fost respinsă de un judecător, care a considerat că securitatea vaccinurilor nu poate fi pusă în cauză.

Magistratul a avut în vedere şi analogia făcută de una dintre reclamante, Jennifer Bridges, vârf de lance al contestatarilor, care a comparat procedura cu cobaii umani din lagărele de concentrare.

Reclamanta a comparat ameninţarea de concediere, în caz de refuz în faţa vaccinării, cu „experimentele medicale forţate în timpul Holocaustului”.

„Asimilarea exigenţei de vaccinare cu experimentele medicale din lagărele de concentrare este condamnabilă”, a subliniat judecătoarea Lynn Hughes.

Jennifer BridgesMme Bridges, care şi-a pierdut locul de muncă, a declarat marţi pentru AFP că aproape 70 de persoane sunt pe cale să se alăture procedurii de trimitere în justiţie. „Vrem ca spitalul metodist să răspundă de faptele sale”, a declarat ea.

Citește și : Un altfel de TRIBUT! UE se fereşte de un nou val de refugiaţi plătind Turciei miliarde de euro

„Am ales să nu mă vaccinez pentru că riscurile pentru mine sunt prea mari. Am văzut personal efectele secundare la angajaţi şi la pacienţi. Dureri de cap, cheaguri sanguine, paralizie şi chiar moartea”, a precizat Jennifer Bridges.

În Houston se află cel mai mare complex medical din lume, Texas Medical Center, un cartier tentacular ce cuprinde spitale şi centre de cercetare. Centrul are în total peste 106.000 de angajaţi sanitari şi primeşte 10 milioane de pacienţi pe an.