DISTRIBUIȚI
REUTERS

Peste 1.400 de persoane au fost ucise şi mai mult de 1.000 răpite de bande în acest an în Haiti, a anunţat vineri ONU, citată de France Presse, potrivit agerpres

Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, Volker Turk, a chemat la „curaj politic” şi „responsabilitate” la nivel naţional şi internaţional pentru a lupta împotriva „impunităţii endemice” în insulă.


Citește și : Peste 6.700 de civili au fost ucişi în Ucraina de la începutul invaziei Rusiei (OHCHR)

„De la începutul acestui an, un număr înspăimântător de 1.448 de persoane au fost ucise, 1.145 rănite şi 1.005 răpite de bande”, a spus el, vorbind în faţa mass-media cu ocazia Zilei Mondiale a Drepturilor Omului.

Haiti s-a scufundat de ani de zile într-o criză economică, de securitate şi politică profundă. Asasinarea preşedintelui Jovenel Moise în iulie 2021 a agravat profund situaţia, cu o influenţă din ce în ce mai puternică a bandelor.

Această „criză prelungită multidimensională nu poate fi ignorată”, a cerut Turk.

„Aceasta este o ţară unde bandele armate, despre care se crede că sunt susţinute de elitele economice şi politice, controlează mai mult de 60% din capitală, unde aproximativ 4,7 milioane de persoane se confruntă cu foametea acută”, a declarat el.

Efectivele forţei de poliţie haitiene, care se ridicau conform ONU la 13.000 de agenţi activi în septembrie, adică un raport de aproximativ un poliţist la 1.000 de locuitori, sunt insuficiente.

Cererea guvernului haitian la începutul lunii octombrie de „asistenţă internaţională” pentru a rezolva criza de securitate nu a fost încă urmată de efecte.

Turk a acuzat bandele că folosesc „violenţa sexuală pentru a insufla frică şi a exercita controlul asupra populaţiei”. Potrivit unui raport publicat în octombrie de ONU, copii „de până la 10 ani şi femei în vârstă” au fost printre victimele violurilor în grup, dintre care unele „au fost mutilate şi executate după ce au fost violate”.

Citește și : Rusia a desfăşurat sisteme antirachetă mobile pe una din insulele Kurile

 

Înaltul Comisar a insistat asupra necesităţii de a aborda cauzele fundamentale ale crizei, în special inegalităţile sociale, corupţia agresivă, coluziunea între elitele puternice şi şefii de bande şi impunitatea endemică”.

„Este inacceptabil ca unele persoane să profite de această nesiguranţă endemică şi de suferinţa haitienilor”, a insistat el, salutând de asemenea recenta decizie a Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite de a sancţiona bandele şi pe şefii acestora.