DISTRIBUIȚI
CBS Los Angeles

Peste o mie de arme şi un enorm stoc de muniţie au fost confiscate miercuri într-o locuinţă dintr-un cartier luxos din Los Angeles, informează poliţia americană, citată de AFP, potrivit agerpres.

Imaginile difuzate de poliţie arată armele – puşti semiautomate, de vânătoare sau model pompă, revolvere şi pistoale de diferite calibre – aliniate pe aleea casei situate aproape de foarte celebrul Sunset Boulevard, în cartierul Holmby Hills.


Citește și : Preşedintele Parlamentului European: Europa are nevoie de reforme importante

Poliţia federală şi agenţia federală însărcinată cu controlul armelor şi explozibililor au percheziţionat casa după ce au primit o informaţie anonimă potrivit căreia un bărbat vindea arme „pentru care nu avea permis de port-armă”, potrivit unui comunicat ATF.

Pe lângă cele o mie de arme şi impresionantul stoc de muniţie, agenţii au descoperit „un mare număr de materiale şi unelte care serveau la fabricarea armelor”, a anunţat agenţia federală.

Proprietarul arsenalului, Girard Damien Saenz, în vârstă de 56 de ani, se afla la domiciliu şi a fost arestat. El este acuzat de încălcarea legii californiene privind „transportul, vânzarea, donarea sau împrumutarea unei arme de asalt”, a declarat Chris Ramirez, purtător de cuvânt al poliţiei din Los Angeles.

„Nu am văzut niciodată atâtea arme în 31 de ani de carieră”, a dezvăluit el, declarându-se cu atât mai surprins, cu cât armele au fost descoperite într-un cartier luxos.

Citește și : Şansele de a salva acordul nuclear încheiat cu Iranul sunt ‘din ce în ce mai slabe’ (responsabili europeni)

Nu este ilegal să deţii atâtea arme, a precizat poliţistul, dar vânzarea de arme la domiciliu trebuie să respecte reglementările prevăzute de legile californiene şi federale.