DISTRIBUIȚI
BBC

Kremlinul a declarat marţi că ofensiva sa în Ucraina se va termina atunci când autorităţile şi armata ucrainene vor capitula, relatează France Presse, potrivit agerpres.   

‘Partea ucraineană poate pune capăt (conflictului) chiar în decurs de o zi. Ea trebuie doar să ordone unităţilor naţionaliste şi soldaţilor ucraineni să depună armele şi să pună în aplicarea toate condiţiile stabilite de Rusia. Atunci totul se va termina într-o singură zi’, a afirmat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus Vladimir Putin.


Citește și : Medvedev: Orice încercare de intruziune în Crimeea ar putea declanşa al treilea război mondial

Niciun termen şi niciun calendar nu a fost stabilit de partea rusă: ‘Ne orientăm după declaraţiile preşedintelui nostru’, a spus Peskov în cursul unei conferinţe de presă.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a asigurat din nou că ‘operaţiunea militară specială’ – aşa cum denumesc oficial autorităţile ruse războiul declanşat de ele în Ucraina – ‘se desfăşoară după plan’.

Reprezentantul Kremlinului a reacţionat astfel la afirmaţii atribuite preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski în faţa şefilor de stat şi de guvern luni la summitul G7 din Germania, în care le ceruse ‘să facă maximum’ pentru a pune capăt războiului în Ucraina înainte de sfârşitul acestui an.

Rusia a lansat o vastă ofensivă militară în Ucraina la 24 februarie pentru ‘demilitarizarea’ şi ‘denazificarea’ ţării vecine, acuzând-o de un pretins genocid împotriva populaţiei rusofone, notează AFP.

Rezistenţa încrâncenată a forţelor ucrainene a forţat Rusia să-şi revizuiască ambiţiile (de a cuceri întreaga Ucraină) şi să se concentreze pe estul ţării. Luptele în Donbas sunt deosebit de înverşunate, iar trupele ruse avansează lent.

Citește și : Un politician proeminent din opoziția rusească, reținut la Moscova

Negocierile de pace se află în impas de mai mult timp, fiecare dintre tabere dând vina una pe alta, potrivit agenţiei franceze de presă.