DISTRIBUIȚI
Twitter

Cel puţin trei persoane au fost ucise sâmbătă la Lima, într-o nouă zi de manifestaţii reprimate de poliţie împotriva instalării la preşedinţia Perului a lui Manuel Merino, informează AFP, potrivit agerpres.

În răspuns la reprimarea violentă a protestelor, liderului Congresului din Peru, Luis Valdez, a cerut demisia „imediată” a noului şef de stat, în declaraţii la postul de televiziune N.


Citește și : Google, amendată în Turcia cu 25 milioane de dolari pentru abuz de publicitate online

Primarul din Lima, Jorge Munoz, din acelaşi partid al Acţiunii Populare ca Manuel Merino, a cerut la rândul său demisia acestuia, la doar cinci zile de la instalarea în funcţie.

Biroul avocatului poporului din Peru a anunţat decesul la spital al unui manifestant de 25 de ani care prezenta răni de glonţ şi a menţionat că alţi 13 manifestanţi au fost răniţi, denunţând folosirea abuzivă a forţei de către poliţie.

Puţin mai târziu, arhiepiscopul din Lima, Carlos Castillo, a condamnat şi el represiunile poliţiei şi a anunţat la televiziunea de stat că a aflat de existenţa unui „al treilea deces”.

Protestele vin după ce luni parlamentul din Peru a votat pentru destituirea preşedintelui Martin Vizcarra pentru „incapacitate morală”, fiind acuzat că a luat mită în timp ce era guvernator, în 2014. Instalarea la preşedinţie a lui Merino (centru-dreapta), fost preşedinte al legislativului, a generat manifestaţii de protest la Lima şi în alte oraşe.

Sâmbătă, mii de manifestanţi, în general foarte tineri, au ieşit din nou în stradă în a şasea zi consecutiv în mai multe oraşe pentru a cere demisia lui Merino, respingând ceea ce susţin că a fost o lovitură de stat parlamentară. Tinerii au arborat pancarte cu mesaje ca „Merino, nu eşti preşedintele meu”, „Merino impostor” şi „Peru s-a trezit”.

Citește și : Casa Albă se pregăteşte pentru un al doilea mandat al lui Donald Trump

Şapte din 18 miniştri ai lui Merino şi-au anunţat demisia sâmbătă, după reprimarea protestelor, inclusiv cel al sănătăţii, Abel Salinas, potrivit presei locale.

În schimb, premierul conservator Antero Flores Araoz (78 de ani) a exclus ca şeful statului să se retragă la presiunea străzii. „Nu prevede să se retragă întrucât milioane de peruani îl susţin. Din păcate, aceştia stau acasă şi nu i-aş invita să iasă”, a spus premierul.