DISTRIBUIȚI
El Comercio

Liderul formaţiunii comuniste peruane Cărarea Luminoasă, Abimael Guzman, care ispăşeşte deja o condamnare pe viaţă, a primit o a doua sentinţă pe viaţă, marţi, pentru un atentat cu maşină-capcană din 1992 la Lima, în care au murit 25 de persoane, notează AFP, conform news.ro .

Trei judecători de la Curtea penală au decis condamnarea lui Guzman, în vârstă de 83 de ani, şi a altor nouă lideri ai insurgenţei maoiste care a început în anii 1980.


Citește și : Uraganul Florence amenință coasta de est a SUA cu inundații puternice

O maşină cu 500 de kilograme de explozibil a fost detonată pe o străduţă din districtul Miraflores din Lima, omorând 25 de oameni şi rănind alţi 100 fiind răniţi.

Explozia, care a distrus magazine, maşini şi case, a fost primul atac asupra unor civili pus la cale de membrii formaţiunii Cărarea Luminoasă în capitala peruană.

Sentinţa a fost dată la capătul a şase ore de audieri transmise în direct la televiziune şi la finalul a 20 de luni de proces, pe care Guzman l-a denunţat drept o farsă, insistând că nu are niciun amestec în atac.

El a spus că atacul a fost comis de susţinători.

Când formaţiunea Cărarea Luminoasă şi-a început campania în anii 1980 scopul ei era să răstoarne Guvernul şi să instaureze comunismul prin „dictatura proletariatului”. Dar când Alberto Fujimori a preluat preşedinţia în 1990, el a lansat o represiune împotriva Cărării Luminoase şi, după arestarea lui Guzman în 1992, activităţile de gherilă au scăzut.

În acel an, Guzman a fost condamnat la închisoare pe viaţă pentru trădare de o Curte militară dar sentinţa a fost anulată de Curtea Constituţională din Peru în 2003. O nouă procedură judiciară a început în acelaşi an şi în 2006 Guzman a fost condamnat pe viaţă pentru terorism, crimă şi alte infracţiuni comise în timpul celor două decenii de insurgenţă, fiind responsabil de moartea a 70.000 de oameni.

Un raport din 2003 al Comisiei Adevăr şi Reconciliere relevă că mai puţin de jumătate dintre victime au fost ucise de membrii formaţiunii Cărarea Luminoasă iar pentru o treime sunt responsabile forţele de securitate guvernamentale şi miliţiile locale.

Deşi Fujimori este considerat cel care a distrus Cărarea Luminoasă, el a fost acuzat că a autorizat un „război murdar” pentru a eradica formaţiunea şi pe membrii Tupac Amaru, o grupare de stânga rivală.

Citește și : Articolul 7, ‘arma nucleară’ instituţională a UE greu de pus în practică

În 2009, Fujimori a fost condamnat la 25 de ani de închisoare pentru corupţie şi încălcări ale drepturilor omului în timpul mandatului său.

În prezent, Cărarea Luminoasă este un grup de rebeli, care se ascund în junglă şi care colaborează cu traficanţii de droguri pentru a-şi finanţa acţiunile.