DISTRIBUIȚI
EENADU India

O autoutilitară care transporta substanţe radioactive din industria medicală s-a răsturnat pe o autostradă din Germania, anunţă autorităţile, citate de publicaţia Bild şi de postul Südwestrundfunk, potrivit mediafax..

Accidentul s-a produs în cursul nopţii de luni spre marţi pe Autostrada A8, în zona Rutesheim (Böblingen). O autoutilitară Ford Transit care transporta lutețiu s-a răsturnat după coliziunea cu un Mercedes care derapase din cauza ploii torenţiale.


Citește și : Acordul privind Brexitul nu va fi schimbat de noul premier britanic, transmite Comisia Europeană

Şoferul vehiculului Ford Transit, un bărbat în vârstă de 58 de ani, a fost spitalizat în urma accidentului.

La locul accidentului au fost trimise zeci de echipaje de intervenţie.

„Este vorba de o cantitate mică de luteţiu. Transporturile de acest tip nu trebuie înregistrate. Vehiculul venea din Olanda, nu ştim care era destinaţia. Luteţiul este utilizat, spre exemplu, în domeniul medicinei. (…) Nu există niciun pericol asupra mediului”, a declarat un purtător de cuvânt al Poliţiei germane.