DISTRIBUIȚI

Peste 3.000 de persoane s-au îmbolnăvit de bruceloză în nord-vestul Chinei după ce o bacterie a fost scăpată anul trecut dintr-un laborator al unei companii bio-farmaceutice care produce vaccinuri pentru animale, au anunţat vineri autorităţile chineze, relatează AFP, potrivit agerpres.

Bruceloza este o boală transmisă de animale sau de produse de origine animală. În general, nu se transmite de la om la om, însă poate provoca febră, dureri articulare şi dureri de cap.


Citeşte şi: Preşedintele kosovar îl decorează pe Trump

În total, 3.245 de persoane au fost testate pozitiv pentru această bacterie, cifră stabilită în urma testelor realizate după incident, potrivit autorităţilor sanitare din Lanzhou, capitala provinciei Gansu, care au precizat că nu a fost depistat niciun caz de transmitere de la om la om.

Un laborator public din oraş a folosit în iulie-august 2019 un dezinfectant expirat pentru producţia de vaccinuri anti-bruceloză destinate animalelor, au anunţat marţi autorităţile chineze.

În consecinţă, sterilizarea a fost incompletă şi bacteriile erau încă prezente în emisiile de gaze ale companiei – Uzina bio-farmaceutică din Lanzhou pentru creşterea animalelor.

Acest gaz contaminat s-a răspândit prin aer până la Institutul de Cercetări Veterinare din apropiere, unde a infectat aproape 200 de persoane în decembrie anul trecut.

Biroul de sănătate din Lanzhou a declarat vineri că bacteria a provenit în general de la oi, bovine şi porci.

Citeşte şi: Trump vrea o comisie pentru promovarea ‘educaţiei patriotice’

Laboratorul şi-a cerut scuze anul acesta şi i-a fost retrasă autorizaţia de a produce vaccinuri împotriva brucelozei.

Persoanele îmbolnăvite vor primi despăgubiri financiare începând din octombrie, potrivit autorităţilor din Lanzhou.