Jurnalistul saudit, dispărut în consulatul ţării sale din Istanbul, pare să fie mort, a spus Donald Trump reporterilor.
Preşedintele SUA a adăugat că oricine s-ar afla în spatele acestei crime oribile va suferi ‘consecinţe severe’.
BREAKING: Asked if journalist Jamal Khashoggi is dead, President Trump says, „It certainly looks that way to me.” pic.twitter.com/ZMadbuhG9W
— MSNBC (@MSNBC) October 18, 2018
‘Eu aşa văd situaţia destul de cert. Este foarte trist’, a mai spus liderul de la Casa Albă.
Jamal Khashoggi a fost ultima oară văzut în viaţă cu două săptămâni în urmă, atunci când a intrat în consulatul din Turcia. De atunci, autorităţile de la Ankara au acuzat Arabia Saudită că a trimis o echipă de asasini, special pentru lichidarea jurnalistului, care scria pentru Washington Post.
Riadul a negat neîncetat aceste acuzaţii.
Citeşte şi: O elevă de liceu din SUA le oferea colegilor fursecuri SPECIALE, făcute din cenuşă umană
‘Potenţialele consecinţe pentru Arabia Saudită vor trebui să fie foarte severe’, a spus Trump înainte de îmbarcarea în Air Force 1.
‘Este rău, foarte rău, dar vom vedea ce se va întâmpla’, a menţionat preşedintele american.
‘Avem informaţii de la foarte multe servicii secrete referitoare la acest caz. Şi ne bazăm pe ele foarte mult’, a spus Trump în Biroul Oval pentru New York Times, înainte să plece spre Andrews Air Force Base.
„It will have to be very severe,” Trump said of the potential consequences for Saudi Arabia following the investigation into the disappearance and alleged death of Jamal Khashoggi.
„I mean it’s bad, bad stuff, but we’ll see what happens,” Trump said. pic.twitter.com/9niLLIukBJ
— POLITICO (@politico) October 18, 2018
În ultimele zile, el a optat pentru o atitudine mai puţin tranşantă şi a insistat asupra uriaşelor interese strategice care leagă SUA de regatul saudit, citând lupta împotriva terorismului, necesitatea de a contracara influenţa Iranului, dar şi contractele de armament şi implicaţiile economice ale acestora.
Statele Unite au decis, totuşi, să acorde un răgaz suplimentar Arabiei Saudite pentru a explica dispariţia acestui jurnalist cunoscut pentru opiniile sale deranjante, care s-a exilat în SUA în 2017 după ce a căzut în dizgraţie la curtea prinţului moştenitor Mohammed bin Salman, supranumit „MBS”.
„Trebuie să le dăm câteva zile în plus pentru a duce la final investigaţiile ca să avem o bună înţelegere a faptelor”, a afirmat şeful diplomaţiei americane, Mike Pompeo, la întoarcerea sa dintr-o vizită la Riad.
Potrivit cotidianului New York Times, monarhia saudită ar intenţiona să arunce vina în cazul Khashoggi pe un înalt responsabil al serviciilor de spionaj, generalul Ahmad Asiri, care este, de asemenea, un consilier al prinţului moştenitor.
Publicarea unor fotografii din înregistrările camerelor video în care sunt arătate mişcările la Istanbul ale unui ofiţer al serviciilor de securitate apropiat de prinţul moştenitor saudit a mărit presiunea asupra Riadului.
Individul în cauză, Maher Abdulaziz Mutreb, identificat de autorităţile turce ca unul dintre cei 15 membri ai unei echipe trimise de Riad pentru „asasinarea” jurnalistului, face parte din anturajul lui „MBS”, potrivit New York Times.
Presa turcă, afirmând că se bazează pe înregistrările audio realizate la locul întâmplării, a publicat miercuri noi informaţii copleşitoare, potrivit cărora Jamal Khashoggi ar fi fost torturat şi asasinat în consulat chiar în ziua dispariţiei sale.