DISTRIBUIȚI
AP

Persoanele transgender care doresc să se angajeze în armata SUA nu o mai pot face începând de vineri decât dacă acceptă să nu îşi schimbe sexul, conform unui nou regulament al Pentagonului, relatează AFP, potrivit agerpres.

Preşedintele Donald Trump a decis de fapt să revină asupra unei decizii a predecesorului său Barack Obama, care le-a permis recruţilor transgender să activeze în armată în funcţie de identificarea lor sexuală.


Citește și: 6 morți în China după ce un tren deraiat s-a oprit într-o casă – VIDEO

În virtutea noilor reguli anunţate la mijlocul lunii martie şi care intră în vigoare vineri, persoanele transgender vor fi constrânse să servească în funcţie de genul lor de la naştere. Iar persoanele care au nevoie de un tratament hormonal sau de chirurgie pentru schimbare de sex nu se vor putea înrola, la fel şi persoanele care au urmat deja un tratament medical de schimbare de sex.

Această nouă politică „este nejustificată”, a scris miercuri pe Twitter Meghan McCain, fiica senatorului republican John McCain (decedat în 2018) şi comentatoare la postul de televiziune ABC.

„Această politică discriminatorie îi va conduce pe militarii transgender, patrioţi care s-au angajat în serviciul naţiunii, să trăiască în umbră”, a adăugat ea.

Pentagonul insistă asupra faptului că nu este vorba de o „interdicţie” pentru persoanele transgender în armată.

Pentagonul a justificat excluderea persoanelor care au declarat că şi-au schimbat sexul sau că vor să o facă prin faptul că ele sunt atinse de „disforie de gen”, care este calificată drept patologie mentală „gravă (…) ce poate afecta nivelul de pregătire şi eficienţa lor în luptă”.

Noua reglementare ia în considerare de asemenea expulzarea din armată a persoanelor transgender care ar refuza să servească în funcţie de genul lor de la naştere, deşi conducerea militară ar putea acorda excepţii de la caz la caz.

Sunt totuşi exceptate de la noua reglementare persoanele deja înrolate până la data de vineri, care vor avea dreptul să fie supuse procedurilor medicale şi să servească în funcţie de identificarea lor sexuală.

Citește și: Un angajat ONU este acuzat de spionaj în Tunisia

Pentagonul evaluează la 9.000 numărul persoanelor care se identifică transgeder şi care servesc în cadrul forţelor armate, dintre care 1.000 spun că şi-au schimbat sexul sau vor să o facă. Armata americană numără 1,3 milioane de militari în serviciu activ.

Însă potrivit apărătorilor drepturilor persoanelor transgender, aceste cifre sunt în realitate mult mai mari, iar noua poziţie a Pentagonului este un pas înapoi.

„Vineri, până la 15.000 de membri ai forţelor armate riscă să îşi piardă locul de muncă”, a declarat miercuri, la postul de televiziune ABC, Patricia King, sergent-şef în forţele terestre.