DISTRIBUIȚI
Aerial view of the Pentagon, Arlington, VA

Pentagonul a dat asigurări marţi că dispune de capacitatea de a răspunde la ameninţările care pot să apară în lume, în contextul în care un raport apărut zilele trecute relevă că resursele actuale de care dispun SUA nu ar fi suficiente pentru a face faţă unui război, relatează EFE, potrivit agerpres.

Într-o conferinţă de presă, un purtător de cuvânt al Ministerului american al Apărării, generalul de brigadă Pat Ryder, a declarat că Pentagonul nu ar face ceva care să-i afecteze nivelul de pregătire sau capacitatea de a răspunde la cerinţele în materie de securitate naţională.


Citește și : Ninsori, frig, furtuni şi inundaţii au lovit sudul Italiei

El a răspuns astfel la întrebările jurnaliştilor cu privire la un raport al Centrului pentru Studii Strategice şi Internaţionale (CSIS) publicat luni, în care se afirmă că baza industrială de apărare a SUA nu este pregătită să facă faţă unui război ipotetic cu China legat de Taiwan.

Potrivit acestui raport, SUA ar rămâne fără muniţie cu rază lungă de acţiune şi de înaltă precizie în mai puţin de o săptămână, iar motivul ar fi asistenţa militară pe care Washingtonul o trimite Ucrainei pentru a se apăra de invazia rusă, ceea ce a epuizat rezervele Pentagonului.

Chiar dacă acordă ajutor Ucrainei, SUA s-au asigurat că sunt pregătite să facă faţă şi altor ameninţări, a subliniat purtătorul de cuvânt citat.

„Sunt în curs discuţii intense ca parte a procesului de a ne asigura că avem tot ce ne trebuie şi că putem continua să ne refacem stocurile”, a spus el.

Strategia de apărare naţională a Statelor Unite o „spune foarte clar” – China continuă să fie o provocare din ce în ce mai mare pentru SUA şi acest raţionament reprezintă baza pe care se elaborează bugetele militare şi se proiectează doctrina militară a ţării, a explicat generalul de brigadă Pat Ryder.

„Sunt încrezător că, indiferent de situaţia din lume, aşa cum o fac de mult timp, forţele armate ale SUA vor fi capabile să răspundă cerinţelor puse în faţa lor”, a declarat acelaşi purtător de cuvânt.

Publicaţia The New York Times relata marţi că Pentagonul a intrat într-o cursă contra cronometru pentru a-şi spori producţia de rachete cu 500% în următorii doi ani, ceea ce va impulsiona producţia de muniţii convenţionale la niveluri nemaiîntâlnite de la Războiul din Coreea (1950-1953).

Citește și : SUA și UE au adoptat noi sancţiuni împotriva Iranului

Citând un raport al armatei americane, ziarul subliniază că acest proiect ar face parte din „cel mai agresiv efort de modernizare din ultimii aproape 40 de ani”.

Aceste investiţii pentru creşterea producţiei muniţiilor de artilerie survin într-un moment în care SUA trimit cantităţi mari de acest tip de materiale în Ucraina, în special tunuri Howitzer de 155 mm, care lansează proiectile nedirijate, conform agenţiei de presă citate.