DISTRIBUIȚI
Reuters

Pentagonul a refuzat să comenteze informaţiile date publicităţii vineri de autorităţilor din Turcia, potrivit cărora Statele Unite vor trimite două nave de război în Marea Neagră săptămâna viitoare, precizând doar că armata americană trimite în mod obişnuit nave în regiune, transmite Reuters, potrivit agerpres

„Nu este ceva nou”, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, referindu-se la navele militare americane din Marea Neagră.


Citește și: UPDATE: DOLIU în UK! Prinţul Philip A MURIT la 99 de ani!

Kirby a refuzat, de asemenea, să ofere detalii despre estimările SUA cu privire la nivelul prezenţei trupelor ruse în apropierea graniţei cu Ucraina, la o zi după ce Casa Albă a declarat că este cel mai ridicat nivel din 2014. Kirby le-am spus reporterilor să se adreseze Moscovei pentru astfel de detalii.

”În urmă cu 15 zile ne-a fost trimisă pe canale diplomatice o notificare potrivit căreia două nave militare ale Statelor Unite vor trece către Marea Neagră, în concordanţă cu Convenţia de la Montreux. Navele vor rămâne în Marea Neagră până pe 4 mai”, a informat ministerul turc de externe.

Rusia s-a declarat îngrijorată, prin intermediul vice-ministrului de externe Aleksandr Gruşko, de activitatea sporită în Marea Neagră a unor ţări ce nu sunt riverane.

Citește și: Republica Moldova va cumpăra 400.000 de doze de vaccin chinezesc Sinovac