DISTRIBUIȚI

Preşedinta Camerei Reprezentanţilor a SUA, Nancy Pelosi, a dat asigurări joi că nu îl urăşte pe preşedintele Donald Trump, dar l-a acuzat de „laşitate” şi „cruzime” în unele politici, într-o conferinţă de presă cu final tensionat care a avut loc după ce a cerut oficial Congresului să redacteze actul de acuzare în cadrul procedurii de impeachment împotriva liderului de la Casa Albă, relatează Reuters, potrivit agerpres.

La finele conferinţei de presă, un reporter a întrebat-o dacă îl urăşte pe Trump, argumentând că mulţi republicani susţin că procedura de destituire a preşedintelui are la bază o ostilitate faţă de acesta. Pelosi, vizibil indignată, a răspuns că nu urăşte pe nimeni.


Citește și : Pelosi cere OFICIAL redactarea actului actul de acuzare împotriva lui Trump

„Am crescut într-o casă catolică. Noi nu urâm pe nimeni, pe nimeni în această lume. Aşa că să nu mă acuzaţi”, a replicat lidera democrată.

Ea l-a acuzat în schimb pe Trump că este „laş”, pentru că nu a luat măsuri împotriva violenţelor cu uz de arme de foc, „crud”, pentru că încearcă să-i priveze de drepturi pe imigranţi şi că neagă existenţa schimbărilor climatice, subliniind însă că este vorba de aspecte care trebuie reglementate în cadrul unor alegeri, în timp ce procedura de destituire vizează împiedicarea abuzului de puteri prezidenţiale, conform Constituţiei SUA.

„Acum e vorba de Constituţia Statelor Unite şi despre faptele care au dus la încălcarea de către preşedinte a jurământului de învestire”, a insistat Pelosi, subliniindu-şi spusele cu bătăi în podium.

Citește și : Navă atacată de piraţi, în largul Nigeriei. 19 marinari au fost răpiți

„Ca o catolică ce sunt, mă deranjează faptul că aţi folosit cuvântul ură într-o propoziţie care se referă la mine. Eu nu urăsc pe nimeni. Aşa am fost crescută, cu inima plină de iubire şi mă rog întotdeauna pentru preşedinte. Aşa că nu vă puneţi cu mine când vine vorba de astfel de cuvinte”, a adăugat preşedinta Camerei Reprezentanţilor.

Donald Trump a răspuns la aceste comentarii într-o altă postare pe Twitter, afirmând că „Nancy Pelosi a avut o criză de nervi” şi că de fapt aceasta „urăşte” realizările administraţiei lui. „Urăşte că vom avea în curând 182 de judecători noi grozavi şi multe altele. Recordurile de la bursă şi piaţa muncii. Spune că se roagă pentru preşedinte. Nu o cred deloc. Ajută-i pe oamenii fără adăpost din circumscripţia dumitale, Nancy. USMCA?” – a mai scris Trump, referindu-se la acordul comercial dintre SUA, Canada şi Mexic căruia democraţii, majoritari în Cameră, încă nu i-au dat undă verde.