DISTRIBUIȚI

Premierul interimar al Spaniei, Pedro Sanchez, a declarat joi că nu intenţionează să convoace noi alegeri, în contextul dialogului complicat între partide, înaintea unui vot al parlamentului pentru învestirea sa programat în 22-23 iulie, transmite Reuters, potrivit agerpres.

„Nu am în vedere şi nu acţionez pe baza presupunerii altor alegeri”, a susţinut Sanchez într-un interviu la televiziunea naţională.


Citește și: URGIE în paradisul Greciei: Doi turiști români AU MURIT! – VIDEO

Formaţiunea lui Sanchez, Partidul Socialist Muncitoresc Spaniol (PSOE), a obţinut 123 din cele 350 de mandate de deputat la ultimele alegeri, mult sub majoritate, ceea ce îl obligă pe prim-ministru să caute susţinerea altor partide. Cele de dreapta – Partidul Popular (PP), Ciudadanos şi Vox – au exclus deja această posibilitate.

Pentru a forma următorul guvern de la Madrid, Sanchez are nevoie de majoritatea absolută de 176 de parlamentari, peste mai puţin de două săptămâni. În cazul unui eşec, mai are la dispoziţie două zile pentru a întruni o majoritate simplă, adică mai multe voturi în favoarea sa decât împotrivă.

Dialogul PSOE cu alte formaţiuni politice este blocat. Marţi, încă o dată, socialiştii şi cei mai apropiaţi aliaţi ai lor, partidul de extremă stângă Unidas Podemos, nu au reuşit să ajungă la un acord.

Citește și: Iranul a încercat să intercepteze un petrolier britanic în Golful Persic

Sanchez a ajuns la putere în iunie 2018, după ce parlamentul a pus capăt guvernării PP din cauza unui scandal legat de fraude economice. Alegerile din aprilie i-au asigurat statutul de premier interimar.

Marţi, purtătoarea de cuvânt a grupului parlamentar al PSOE a declarat că partidul va renunţa la încercarea de a-l titulariza ca premier pe Sanchez, dacă acesta nu reuşeşte să obţină votul de învestitură luna aceasta. Alternativa este organizarea de noi alegeri în noiembrie – a patra oară în ultimii patru ani.