DISTRIBUIȚI
Daily Express

Premierul spaniol Pedro Sanchez a făcut apel duminică la o intervenţie fiscală ambiţioasă a UE, inclusiv o punere în comun a datoriilor, însă nu există niciun indiciu privind o schimbare de poziţie a Germaniei în chestiunea ‘coronabondurilor’, relatează DPA, scrie agerpres.

„Este momentul să acţionăm cu solidaritate, prin crearea unui nou mecanism de mutualizare a datoriei”, a scris Sanchez într-un articol de opinie pentru mai multe ziare, printre care La Repubblica din Italia şi Frankfurter Allgemeine Zeitung din Germania.


Citește și : Bilanțul deceselor de COVID-19 în Europa

„Este un moment în care trebuie să se renunţa la vechea dogmă naţională”, a mai făcut el apel, înaintea unei reuniuni a miniştrilor de finanţe din UE care urmează să aibă loc marţi.

Statele membre ale UE sunt divizate în privinţa amplorii măsurilor fiscale ce ar trebui luate pentru a diminua impactul economic al pandemiei de coronavirus.

Italia, sprijinită de Spania şi Franţa, printre alte state, susţine că emiterea în comun a unor obligaţiuni este singura cale pentru a împrumuta la un cost scăzut sutele de miliarde de euro necesare.

De partea cealaltă, ţări precum Germania, Austria şi Olanda se tem să îşi asume răspunderea pentru datoriile altor ţări.

Măsurile convenite deja pentru a sprijini economia blocului comunitar sunt un început bun, însă nu sunt suficiente, potrivit lui Sanchez.

Un nou pachet de trei măsuri pe termen mai scurt ar urma să fie semnat marţi, însă chestiunea sensibilă a unui instrument de datorie colectivă, aşa-numitele ‘coronabonduri’, produce diviziuni mult mai mari.

Citește și : Coronavirus în SUA: 300.000 de cazuri înregistrate și peste 8.000 de morţi

Poziţia cancelarului german Angela Merkel este neschimbată, a spus şeful său de cabinet, Helge Braun.

Guvernul german „este sceptic faţă de orice pune în pericol stabilitatea economică şi monetară a zonei euro”, a afirmat el, citat de Frankfurter Allgemeine Zeitung.