DISTRIBUIȚI
© AP Photo/Daniel Cole

Liderul separatist catalan Carles Puigdemont, care a fost reţinut de poliţia italiană în Sardinia, trebuie să răspundă în faţa justiţiei din Spania, a transmis vineri guvernul spaniol înaintea unei audieri de extrădare, informează Reuters, potrivit agerpres.

”Domnul Puigdemont trebuie să se supună acţiunii justiţiei, exact ca orice alt cetăţean”, a comunicat biroul premierului spaniol Pedro Sanchez într-un comunicat.


Citeşte şi: Carles Puigdemont a fost ARESTAT în Italia – Black News

Spania îl acuză pe fostul lider regional catalan Puigdemont de răzvrătire, susţinând că a contribuit la organizarea unui referendum de independenţă în 2017, care a fost declarat ilegal de instanţele spaniole.

Liderul catalan a fost reţinut de poliţia de frontieră italiană pe aeroportul din Alghero, la sosirea pe insula Sardinia, joi seara. El urmează să fie adus în faţa unui tribunal italian vineri dimineaţă, deşi nu este clar dacă judecătorul se va pronunţa cu privire la extrădarea sa, a relatat agenţia italiană de presă ANSA.

”Credem că autorităţile judiciare îl vor elibera pe Puigdemont. Este a patra oară când se întâmplă acest lucru”, a declarat vineri avocatul său, Gonzalo Boyer, la postul de radio Cadena Ser.

În martie, Parlamentul European a ridicat imunitatea lui Puigdemont, de care se bucura ca membru din 2019. Puigdemont trăia în exil autoimpus la Waterloo în Belgia.

Citeşte şi: Elveţienii s-au săturat de restricţii şi s-au luat la bătaie cu poliţiştii (VIDEO) – Black News

Potrivit biroului său, Puigdemont a călătorit de la Bruxelles la Alghero pentru a participa la expoziţia internaţională Adifolk şi pentru a se întâlni cu preşedintele regional al Sardiniei şi cu ombudsmanul. El a făcut obiectul unui mandat european de arestare emis de Spania, care cere extrădarea sa pentru rolul său în referendumul de independenţă, care a provocat cea mai mare criză politică din Spania din ultimele decenii.

Grupurile separatiste din Barcelona au declarat că vor manifesta vineri dimineaţă pentru a protesta împotriva arestării lui Puigdemont, devenit imaginea independenţei catalane de la tentativa de secesiune a Cataloniei pe care a condus-o în 2017.

„Destul. Amnistia este singura cale. Autodeterminarea este singura soluţie. Alături de tine, Carles”, a reacţionat pe Twitter actualul preşedinte catalan Pere Aragones la anunţul arestării lui Puigdemont, care a deţinut pentru scurt timp această funcţie din ianuarie 2016 până în octombrie 2017, înainte de a fi înlăturat de guvernul spaniol, relatează AFP.

Puigdemont, care este căsătorit din anul 2000 cu o jurnalistă română (Marcela Topor) şi tatăl a două fiice, era aproape necunoscut în afara cercurilor pro-independenţă când a devenit şeful guvernului regional catalan. Înainte de alegerea sa în fruntea guvernului catalan, singura sa experienţă politică a fost cea de primar al oraşului Girona, un bastion pro-independenţă cu 100.000 de locuitori. Totuşi, la doar un an şi jumătate de la preluarea mandatului, fostul jurnalist de 58 de ani cu părul şaten şi des a organizat împreună cu guvernul său, în pofida unei interdicţii judiciare, un referendum de autodeterminare marcat de violenţe poliţieneşti, urmat câteva săptămâni mai târziu de o declaraţie de independenţă născută moartă. Guvernul spaniol, condus la acea vreme de conservatori, a reacţionat plasând regiunea sub tutelă, înlăturându-l pe Puigdemont din funcţie şi arestându-i pe principalii lideri ai mişcării.

Născut în Amer, un sat de munte de 2.200 de locuitori situat la 100 km de Barcelona, unde familia sa încă mai conduce brutăria tatălui său, Carles Puigdemont, al doilea din opt fraţi, are independenţa în sânge. ”În Catalonia, mulţi au devenit independenţi ca o reacţie alergică la politicile Madridului. Dar nu şi el, el a fost întotdeauna unul”, spune poetul şi editorialistul Antoni Puigverd, care i-a fost cândva un prieten apropiat.

A fost ales deputat în Parlamentul European în mai 2019. Plecând din Catalonia spre Belgia, acest om cu un caracter imprevizibil i-a abandonat pe mulţi dintre foştii săi „miniştri”, care au fost arestaţi şi apoi condamnaţi la închisoare pentru răzvrătire în 2019, într-un proces desfăşurat fără el.

Citeşte şi: ATAC ARMAT într-un supermarket din Tennessee: Un mort şi 12 răniţi! – Black News

Cei nouă susţinători ai independenţei încarceraţi au fost graţiaţi de guvernul spaniol al lui Pedro Sanchez în luna iunie.

Numit uneori „fugar” sau „laş” de către adversarii săi, Puigdemont a continuat să fie activ pe scena politică cu partidul său Împreună pentru Catalonia (JxC). El a fost înlocuit mai întâi la conducerea regiunii de succesorul său Quim Torra, înainte ca Pere Aragones, un susţinător moderat al independenţei, să fie ales preşedinte al regiunii în luna mai, în urma alegerilor care au readus la putere partidele pro-independenţă.

De la alegerea dlui Aragones, relaţiile dintre Madrid şi Barcelona s-au calmat, permiţând reluarea săptămâna trecută a negocierilor pentru o soluţie politică la criză.