DISTRIBUIȚI
Stockholm Center for Freedom

Un procuror turc a cerut pedepse cu închisoarea împotriva a 97 de studenţi care au participat la manifestaţii împotriva numirii de către preşedintele Recep Tayyip Erdogan a unui rector apropiat puterii în fruntea prestigioasei Universităţi Bogazici din Istanbul, informează AFP, potrivit agerpres.   

Potrivit actului de inculpare aprobat de un tribunal in Istanbul, studenţii urmăriţi sunt acuzaţi că au încălcat, manifestând, interdicţia privind adunările publice, în vigoare în cadrul măsurilor menite să împiedice răspândirea coronavirusului.


Citește și : 260 de ONG-uri cer 5,5 miliarde de dolari pentru a salva de la foamete 34 de milioane de oameni

Lor li se impută de asemenea că au participat la „reuniuni neautorizate şi că au refuzat să se disperseze, în pofida avertismentelor”, potrivit agenţiei Anadolu. Ei riscă pedepse ce pleacă de la şase luni şi pot ajunge până la trei ani de închisoare.

Data la care va începe procesul împotriva lor nu a fost anunţată.

Studenţi de la Universitatea Bogazici au manifestat în fiecare zi de la începutul lui ianuarie împotriva numirii prin decret de către preşedintele Recep Tayyip Erdogan a lui Melih Bulu, 50 de ani, la conducerea acestei prestigioase instituţii publice unde predarea se face în engleză şi care a format o parte din elita Turciei. Numirea acestei persoane din exteriorul universităţii, care a încercat în 2015 să candideze pentru un mandat de deputat sub culorile Partidului Justiţiei şi Dezvoltării (AKP) al lui Erdogan, a provocat un val de indignare.

În afară de relaţiile sale cu AKP, numirea prin decret prezidenţial este cea care a provocat furia studenţilor şi profesorilor. Dacă altădată rectorul Universităţii Bogazici era ales, Erdogan şi-a arogat puterea de a numi rectorii prin decret, după tentativa de puci eşuată din 2016, urmată de represalii şi de ţinerea din scurt a tuturor instituţiilor.

Anul acesta, Erdogan a scandalizat mediile academice după ce a numit prima dată un rector care să o înlocuiască pe populara directoare a Universităţii Bogazici, aleasă cu câteva zile înainte de puciul eşuat. Bastion tradiţional al unei puternice comunităţi de studenţi de stânga, Universitatea Bogazici a fost de mai multe ori ţinta autorităţilor turce în ultimii ani.

Citește și : O cofetărie din Ungaria vinde deserturi în formă de vaccin: Galben pentru AstraZeneca, verde pentru Pfizer

Autorităţile au reprimat în mod dur mişcarea de contestare, arestând mai multe zeci de studenţi.

Această reprimare a fost însoţită de o amplificare a discursurilor anti-LGBT, după descoperirea în campus a unei opere de artă considerate jignitoare, care asocia un loc sacru al islamului cu drapele LGBT. În februarie, un procuror turc a cerut până la trei ani de închisoare împotriva a şapte studenţi pe care autorităţile îi acuză că „au insultat islamul” cu această operă controversată.