DISTRIBUIȚI
Al Jazeera

Un adept al supremaţiei albe care a ucis un bărbat afro-american cu o sabie la New York, în speranţa că gestul său va declanşa un război rasial, a fost condamnat miercuri la închisoare pe viaţă, fără posibilitate de eliberare condiţionată, de o instanţă din metropola americană, transmite joi Reuters, citând media americane, potrivit agerpres.

James Jackson, în vârstă de 30 de ani, fost specialist în armata SUA, a prezentat scuze pentru fapta sa, după care judecătoarea l-a condamnat la pedeapsa maximă prevăzută de lege, a relatat cotidianul New York Times (NYT).


Citește și: Oficialii cubanezi anunță că SUA pregătesc INVAZIA Venezuelei

Jackson a fost găsit vinovat luna trecută de crimă cu premeditare în cadrul unui act de terorism, după uciderea lui Timothy Caughman, în vârstă de 66 de ani, în martie 2017.

Atacatorul s-a predat la o secţie de poliţie după ce anchetatorii au difuzat înregistrarea video cu asasinatul comis de el.

Jackson, originar din Baltimore, le-a declarat poliţiştilor că a mers la New York pentru că acesta este capitala mediatică a Statelor Unite şi pentru că el credea că asasinatul va declanşa un război rasial.

Citește și: Israelul se opune unei vizite a Consiliului de Securitate în Orientul Mijlociu

‘Războiul Mondial rasial începe astăzi’, a scris Jackson într-un manifest pe care apărea şi o svastică, potrivit NYT. ‘Acest atac terorist politic este o declaraţie oficială de război global total împotriva raselor negre’, a adăugat el.

Jackson a servit ca specialist în armată până în 2012, a avut o misiune de aproape un an în Afganistan începând din decembrie 2010 şi a primit mai multe medalii.