DISTRIBUIȚI
Reuters

Actorul de comedie Vladimir Zelenski, considerat favorit să câștige scrutinul prezidențial din Ucraina, programat pe 21 aprilie, a promis că va organiza un referendum pe tema aderării la NATO, informează agenția The Associated Press, potrivit mediafax.

Candidatul a declarat că „în mod foarte clar ne-am ales calea spre Europa”, însă a subliniat că este necesar ca o majoritate solidă să sprijine eforturile de aderare la alianța transatlantică.


Citește și: Ancheta lui Mueller nu a găsit nicio coordonare între Trump și Rusia

„Este evident că NATO înseamnă securitate și un nivel ridicat al forțelor armate, însă vreau să unesc țara”, a afirmat Zelenski pentru site-ul RBC Ukraine.

Candidatul a mai afirmat că va încerca să liniștească temerile locuitorilor din estul majoritar rusofon al Ucrainei, care au o părere negativă despre NATO.

Actualul lider de la Kiev, Petro Poroşenko, a militat pentru aderarea Ucrainei la NATO și Uniunea Europeană, însă șansele unei aderări rapide sunt minime în condițiile în care Ucraina se confruntă cu ample probleme economice, corupție endemică și o mișcare insurgentă pro-rusă în estul țării.

Citește și: Principalele concluzii ale raportului întocmit de Robert Mueller

Zelenski a promis că va depune eforturi pentru a pune capăt ostilităților din estul țării, inclusiv încercând să facă locuitorii din zonele controlate de rebeli să simtă că sunt parte a Ucrainei.

„Sper foarte mult să fac acești oameni să simtă că Ucraina are nevoie de ei, la fel cum și ei au nevoie de Ucraina”, a afirmat candidatul.