DISTRIBUIȚI
AP

Parlamentul European speră să se ajungă la un acord cu privire la viitoarea relaţie dintre Uniunea Europeană şi Regatul Unit, dar are nevoie de timp pentru analiza acestuia, au subliniat eurodeputaţii într-o dezbatere desfăşurată vineri, indică un comunicat al legislativului european, preluat de agerpres.

În cursul dezbaterii cu vicepreşedintele Comisiei Europene pentru relaţii interinstituţionale, Maros Sefcovic, şi cu negociatorul-şef al UE, Michel Barnier, majoritatea eurodeputaţilor care au avut intervenţii au subliniat că PE preferă să semneze un acord cu Regatul Unit, dar nu cu preţul punerii în pericol a integrităţii pieţei unice.


Citește și: Irlanda de Nord intră în LOCKDOWN imediat după Crăciun

Ei au salutat votul de vineri privind măsurile de contingenţă, în vederea pregătirii unui posibil scenariu fără acord. Vorbitorii au subliniat faptul că acordul propus de UE este fără precedent în ceea ce priveşte domeniul său de aplicare şi oferta sa de a nu aplica tarife şi cote, dar, în schimb, Regatul Unit trebuie să respecte normele privind concurenţa loială. Aceştia au reamintit că Regatul Unit a stabilit un termen prea scurt pentru negocierea unui astfel de acord.

La fel ca negociatorul-şef al UE Michel Barnier, eurodeputaţii au solicitat ca flotei de pescuit a UE să i se acorde acces nerestricţionat la apele Regatului Unit.

Citește și: TOȚI elevii răpiți în Nigeria au fost ELIBERAȚI

Mai mulţi eurodeputaţi au salutat încheierea joi a unui acord care garantează, printre altele, drepturile cetăţenilor şi pacea pe insula Irlanda.

De asemenea, aceştia au reiterat faptul că, în cazul în care s-ar ajunge la un acord după termenul de 20 decembrie stabilit de liderii grupurilor politice joi, Parlamentul European nu va fi în măsură să examineze cu atenţie acordul şi să decidă cu privire la aprobarea intrării sale în vigoare la 1 ianuarie 2021.