DISTRIBUIȚI
Balkan Insight

Patru turişti ruşi au fost găsiţi fără viaţă într-o staţiune din vestul Albaniei, a anunţat poliţia locală potrivit Associated Press, informează mediafax.

Turiştii au fost găsiţi asfixiaţi în sauna unui hotel din localitatea Qerret, vineri seară.


Citește și : Creşterea numărului de judecători ai Curţii Supreme a SUA ‘comportă riscuri considerabile’

Poliţia nu a oferit detalii cu privire la circumstanţele deceselor celor patru, menţionând că o anchetă este în curs de desfăşurare. Toţi angajaţii hotelului au fost chestionaţi.

Turiştii ruşi, cu vârste de 31 până la 60 de ani, făceau parte dintr-un grup care era cazat de o săptămână în hotelul de cinci stele.

Anchetatorii cred că persoanele decedate sunt membri ai aceleiaşi familii, deoarece au acelaşi nume.

Site-ul exit.al notează că cei patru decedaţi ar fi doi bărbaţi şi două femei: un cuplu în vârstă, fiica lor şi soţul ei.

Citește și : POTOP în Grecia (VIDEO)! Oamenii s-au refugiat pe acoperişurile caselor