DISTRIBUIȚI

Peste patru tone de canabis ascunse într-un transport plecat din Liban cu destinaţia Slovacia au fost confiscate în portul grec Pireu, au anunţat surse oficiale, relatează vineri dpa, potrivit agerpres.

Drogurile au fost descoperite într-un container şi aveau o valoare pe piaţa neagră de circa 33 de milioane de euro (39 de milioane de dolari), a informat joi televiziunea publică ERT, citând surse oficiale din Ministerul Finanţelor.


Citește și: Germania nici nu vrea să audă de redesenarea frontierelor în Balcanii de Vest

Marfa venise din Liban şi urma să ajungă în Slovacia cu trenul.

Potrivit relatării, autorităţile elene au primit primele informaţii despre încărcătura ilicită de la anchetatorii americani staţionaţi în Atena.

Citește și: SUA trimit întăriri în Afganistan pentru a asigura retragerea trupelor coaliției

Pentru moment nu se ştie cine se află în spatele transportului. Până în prezent nu s-au făcut arestări.

Europa de Sud-Est este considerată un centru important pentru traficul de canabis.