DISTRIBUIȚI

Patru persoane au murit în urma unui accident produs joi seară, după ce gheaţa unui lac din sudul Suediei, pe care victimele se aflau, s-a spart, pe fondul unor temperaturi care depăşesc valorile specifice pentru această perioadă a anului, a informat poliţia suedeză, citată de AFP, potrivit agerpres.

Victimele, patru bărbaţi cu vârste cuprinse între 65 şi 75 de ani, au fost descoperite într-o spărtură apărută în gheaţa care acoperea lacul Sävsjö, la sud de oraşul Jönköping, şi nu au putut fi resuscitate după ce a fost scoase din apă, a declarat pentru AFP o purtătoare de cuvânt a poliţiei locale.


Citește și: Armata americană a lovit pozițiile miliţiile pro-iraniene la granița Siriei cu Irak

Circumstanţele exacte ale accidentului nu au fost încă stabilite, a explicat ea.

Astfel de accidente, adeseori cauzate de neglijenţa celor care plimbă pe gheaţa prea fragilă, sunt frecvente în Suedia, însă rezultatele sunt rareori atât de tragice.

Citește și: Fostul rege al Spaniei a plătit o datorie de 4 milioane de euro

După câteva săptămâni de frig intens într-o mare parte a ţării, care a atras numeroşi doritori de o plimbare pe lacurile şi pe porţiunile de mare îngheţate, Suedia s-a confruntat în ultimele zile cu o creştere rapidă a temperaturilor în multe regiuni.

Un record naţional de temperatură pentru luna februarie a fost depăşit joi, cu 16,8 grade înregistrate la Kalmar, pe coasta sud-estică a ţării, potrivit institutului meteorologic SMHI.