DISTRIBUIȚI

Patru personalităţi, printre care ministrul belgian de externe Didier Reynders, sunt candidaţii la funcţia de viitor secretar general al Consiliului Europei (CoE), a anunţat vineri organizaţia paneuropeană, transmite AFP, potrivit agerpres.

Cele 47 de state membre ale organizaţiei au avut răgaz până joi la miezul nopţii pentru a-şi propune candidatul. Cei patru candidaţi sunt în general foşti miniştri ai afacerilor externe sau foşti prim-miniştri.


Citeşte şi: Proteste de amploare în Argentina. Oamenii s-au săturat de austeritatea lui Macri!

În afară de Didier Reynders, candidaţii sunt ministrul afacerilor externe şi europene croat Maria Pejcinovic Buric, fostul premier lituanian Andrius Kubilius şi fosta şefă a diplomaţiei elene Dora Bakoyannis.

Comitetul de miniştri al CoE va organiza ”interviuri separate cu cei patru candidaţi în luna martie şi va decide lista sa definitivă a candidaţilor, care va fi transmisă Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE)”, a precizat aceeaşi sursă.

Citeşte şi: SUA au început retragerea militară din Siria

APCE va alege în luna iunie noul secretar general al Consiliului Europei şi care îl va înlocui pe norvegianul Thorbjorn Jagland, al cărui mandat se va încheia la finalul lunii septembrie.