DISTRIBUIȚI
afp

Patru persoane, între care un minor, au fost reţinute în noaptea de vineri spre sâmbătă după decapitarea unui profesor de istorie lângă un colegiu din Conflans-Sainte-Honorine, în suburbiile vestice ale Parisului, a anunţat o sursă judiciară, relatează AFP, potrivit agerpres.

Aceste persoane provin din cercul familial al agresorului, care a fost ucis de poliţişti, potrivit sursei citate.


Citește și : SUA critică refuzul Chinei de participare la Noul Tratat START

Un profesor francez care le arătase elevilor săi caricaturi cu profetul Mahomed a fost decapitat vineri în apropiere de Paris, iar atacatorul său a fost împuşcat mortal de poliţie, notează AFP.

Potrivit unei surse din poliţie, victima era un profesor de istorie în Conflans Sainte-Honorine, în regiunea pariziană, care le arătase elevilor săi caricaturi cu profetul Mahomed la o oră de curs. Profesorul a fost ucis nu departe de colegiul în care lucra, a precizat aceeaşi sursă.

Parchetul naţional antiterorist a anunţat că s-a autosesizat şi a preluat ancheta deschisă pentru „asasinat în legătură cu o acţiune teroristă” şi „asociere infracţională teroristă criminală”.

Citește și : Numărul cazurilor de COVID-19 a explodat în Europa în ultima săptămână