DISTRIBUIȚI
The South African

Patru mineri au murit şi încă unul a fost rănit grav după ce o stâncă a căzut, vineri, într-o mină de aur din Africa de Sud, şi i-a blocat în subteran, relatează Reuters, potrivit news.ro .

Accidentul a survenit în mina Tau Lekoa a companiei Village Main Reef, aflată în provincia North West.


Citește și : Incident armat în apropierea Palatului prezidențial de la Ciudad de Mexico – Patru morți

Uniunea Naţională a Minerilor (NUM) din Africa de Sud a criticat dur compania minieră, precizând într-un comunicat că în zona în care se lucre nu exista o cale de salvare în astfel de situaţii.

Uniunea a precizat că echipa de muncitori specializaţi în salvarea minerilor blocaţi în subteran nu a acţionat suficient de rapid şi i-a împiedicat deliberat pe cei care voiau să acţioneze pentru a-I salva pe cei patru mineri.

Compania Village Main Reef a precizat că nu va face comentarii cu privire la procedura de evacuare până la încheierea investigaţiilor în acest caz.

“Au fost două activităţi seismice şi atunci a căzut stânca”, a afirmat James Duncan, purtător de cuvânt al conducerii minei.

Citește și : Ucraina a ajuns la un acord de principiu cu FMI pentru un împrumut de 5,5 miliarde de dolari

Livhuwani Mammburu, care reprezintă NUM, a afirmat însă că stânca a căzut după un cutremur cu magnitudinea 2.6.

Anul trecut, în minele din Africa de Sud au murit 81 de oameni, un bilant mai mic decât cel din 2017 – 90.