DISTRIBUIȚI

Patru finlandezi, acuzaţi că au distribuit broşuri despre creştinism într-o insulă turistică din Malaezia, au fost arestaţi şi riscă până la cinci ani de închisoare, a anunţat miercuri poliţia, relatează AFP, potrivit agerpres.

Problemele referitoare la religie sunt foarte sensibile în Malaezia, unde 60% din cei 32 de milioane de locuitori sunt musulmani. Malaezia practică în mod tradiţional un islam moderat, dar islamismul conservator este pe cale să câştige teren.


Citeşte şi: Trump îşi apără fiica în scandalul emailurilor de la Casa Albă: ‘Fake news!’

Doi bărbaţi şi două femei au fost arestaţi marţi în insula Langkawi ca urmare a unor plângeri depuse de către locuitori care au povestit că cele patru persoane distribuiau broşuri despre creştinism, a afirmat şeful poliţiei locale.

”Poliţia a arestat patru cetăţeni finlandezi în Langkawi pentru o presupusă distribuire de materiale religioase într-un loc public”, a declarat Mohamad Iqbal Ibrahim pentru AFP, adăugând că ei ”distribuiau broşuri despre creştinism”.

Finlandezii, cu vârste între 27 şi 60 de ani, au fost arestaţi la hotel de către poliţişti care au confiscat carnete, stilouri şi un rucsac. Ei au fost plasaţi în arest pe durata anchetei poliţiei. Sunt acuzaţi că au încălcat legislaţia care le interzice oamenilor să perturbe armonia religioasă. Ei riscă pedepse între doi şi cinci ani de închisoare.

Citeşte şi: Un senator republican îl critică dur pe Trump: ‘A făcut din Casa Albă o agenţie de PR pentru MbS’

Insula este cunoscută pentru jungla sa şi pentru plajele sale mărginite de palmieri. Situată în nord-vestul Malaeziei, ea atrage în fiecare an milioane de turişti.

În Malaezia se află importante minorităţi de chinezi şi indieni, care se plâng de mult timp de islamizarea crescândă a ţării.

Problemele etnice, religioase şi lingvistice sunt considerate ca fiind delicate în acest stat multietnic din Asia de Sud-Est. În 1969 au izbucnit confruntări sângeroase între malaezienii musulmani, care formează etnia majoritară, şi minoritatea chineză.